Poliţiştii criminalişti, misiune „specială” la două şcoli din Botoşani – FOTOGALERIE

Poliţiştii criminalişti s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale nr.7 Botoșani, precum și cu cei ai Școlii Gimnaziale nr.12 Botoșani.

 

În cursul anului școlar 2016-2017, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, în parteneriat cu Fundaţia „Collegium XXI”, desfășoară proiectul educaţional naţional „ Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”.

 

În acest context, în data de 6 iunie 2017, poliţiştii specializaţi în investigarea infracţiunilor contra patrimoniului cultural național  împreună cu polițiștii de prevenire a criminalității, s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale nr.7 Botoșani, precum și cu cei ai Școlii Gimnaziale nr.12 Botoșani.

 

Elevilor le-au fost prezentate informaţii privind tezaurul cultural naţional mobil şi rolul fiecărui individ în procesul de apărare a integrităţii valorilor cultural naţionale.Principalele aspecte discutate au vizat identitatea naţională, patrimoniul cultural naţional mobil şi imobil, instituţiile statului care au datoria de a proteja aceste bunuri, precum şi măsurile concrete întreprinse de societate în acest sens.

 

La final, elevii şi profesorii participanţi au fost recompensaţi cu diplome şi materiale promoţionale oferite de Fundaţia „Collegium XXI”, care să le amintească în fiecare zi cele învăţate.