Distracție teribilistă pentru doi tineri din municipiul Botoșani, pe perioada Crăciunului.
Aceștia au fost filmați în timp ce se plimbau urcați pe cupola mașinilor în parcarea galeriei de magazine din apropierea gării.
Erau culcați pe burtă și la un moment dat conducătorii auto care se aflau la volanul autoturismelor accelerau pentru a vedea cât se pot ține agățați cei de deasupra. În apropiere un grup de tineri se distra privind scenele care aveau loc.
Imaginile surprinse au fost publicate pe rețelele sociale și s-au viralizat rapid.
Au ajuns și în atenția polițiștilor botoșăneni care nu au reușit încă identificarea tinerilor care și-au pus viețile în pericol, numerele de înmatriculare ale mașinilor nefiind vizibile.
Zona va fi monitorizată de polițiștii din cadrul Biroului Rutier fiind cunoscută pentru tot felul de întreceri nocturne care au loc între tinerii șoferi amatori de senzații tari.