Polițiștii botoșăneni, misiune preventivă în județ: Sătenii au primit recomandări

În perioada 20-24 iunie 2024, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.

 

Măsuri de protecție a locuinței

 

În data de 23 iunie 2024, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității şi cei din cadrul Secției de Poliţie Rurală nr.1  au desfăşurat activităţi preventive pe raza localităţii Cătămărăști Deal, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie a locuinţei şi a bunurilor aflate în gospodărie.

 

Discuțiile polițiștilor cu cetățenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situația în care aceștia din urmă sunt abordați de către “voiajori” - persoane care doresc să le vândă anumite lucruri sau să cumpere diverse bunuri de la ei.  Cetățenii au fost informați că eventuala tranzacție poate constitui punctul de plecare a unei infracțiuni, “comercianții” putându-se transforma în autorii unor furturi din locuințe sau tâlhării. Polițiștii au discutat, în special, cu persoanele in vârstă, care locuiesc singure, în zone relativ izolate și care constituie grupul țintă al “voiajorilor”.

 

Pliante și informațiile utile pentru cetățeni

 

Polițiștii au oferit pliante și informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt din locuință, modurile de operare cel mai frecvent utilizate, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

 

Un accent deosebit a fost pus pe măsurile de precauție care trebuie avute în vedere în mediul online, cetățenii fiind sfătuiți să nu posteze pe rețelele de socializare informații despre plecările de acasă pentru perioade mai lungi de timp sau imagini cu bunurile de valoare din locuință.

 

Acțiuni similare au avut loc la nivelul subunităților de poliție din județ.

 

Recomandări

 

Pentru evitarea furturilor din locuinţe în această perioadă , poliţiştii vă recomandă:                

  • Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să-ţi prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie! 
  • Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului! 
  • Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţii sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă! 
  • Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat! 
  • Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care ai încredere, care pot să vină zilnic să-ţi ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită! 
  • Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţii în casă bunuri de valoare! 
  • Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! 
  • Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate! 
  • Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. 
  • Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor! 
  • Când părăsiţi locuinţa pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune!

 

Dacă situația o impune, nu ezitați să apelați 112 – apelul unic de urgență”, este mesajul transmis de polițiștii botoșăneni.