Polițiștii botoșăneni, întâlnire cu elevii înainte de începerea școlii – GALERIE FOTO

Astăzi, 2 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și Secției de Poliție Rurală nr. 1 au desfășurat o activitate preventivă la Centrul de zi ”Speranța”, din localitatea Vorona.

 

Cei peste 20 de copii, prezenți la activitate, au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement.

 

 Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora aceștia au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, pe stradă sau în mediul online  precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .

 

Copiilor li s-au prezentat elemente de educație rutieră, modul de deplasare pe drumul public în cazul în care nu există trotuar, asigurarea înante de angajare în traversare .

 

Totodată, având în vedere Campania ”Vacanța s-a terminat! Suntetți pregătiți de un nou început?”, polițiștii au oferit recomandări cu privire la măsurile pe care, părinții trebuie să le adopte, pentru ca anul școlar să decurgă fără evenimente neplăcute.