Acțiunea polițiștilor a presupus legitimarea persoanelor din piețele din Botoșani, dar și câteva controale în societățile comerciale.
La data de 5 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale în zona piețelor din municipiul Botoșani.
Astfel, au fost vizate Piața Centrală și Piața Viilor, fiind legitimate peste 50 de persoane, șase dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate, iar patru persoane au fost conduse la sediul poliției.
Totodată, au fost controlate 18 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.
Dintre acestea, 17 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1991, privind faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice, iar 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind produsele din sectorul agricol.