Polițiștii botoșăneni, controale la persoanele supravegheate judiciar: Au găsit nereguli

Periodic, poliţiştii botoşăneni verifică modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

 

Astfel, în perioada 13 – 16 iunie 2016, poliţiştii cu astfel de competenţe, din cadrul Inspectoratului de Poliție Botoşani – Serviciul de Investigaţii Criminale, au organizat şi executat o acţiune de verificare a persoanelor faţă de care au fost stabilite măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauţiune şi arest la domiciliu), de pe raza judeţului Botoşani. La acţiune au participat 17  polițiști.

Aceştia au desfăşurat activităţi specifice, faţă de 78 de persoane, între care 13 arestați la domiciliu, 64 – control judiciar şi o persoană aflată sub control judiciar pe cauţiune. În unul dintre cazuri, cu privire la o persoană aflată sub control judiciar, a fost sesizată instanţa de judecată, cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse prin instituirea măsurii preventive.

Citește: Razii cu polițiști în piețe și oboare: Comercianții (ne)cinstiți luați la bani mărunți de oamenii legii