RAZII în cluburi cu polițiști și mascați, zeci de tineri legitimați

Peste 20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi secţiilor de poliţie rurală – IPJ Botoşani, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi al lucrătorilor IJJ Botoşani, au desfăşurat în noaptea de 9 spre 10 iulie 2016, o acţiune pe linia combaterii faptelor antisociale (îndeosebi cele comise cu violenţă) şi creşterii gradului de siguranţă publică. 

 

La acţiune, care s-a desfăşurat în intervalul orar 22.00 – 5.00, au participat şi lucrători ai Gărzii de Mediu Botoşani, Agenţiei de Mediu Botoşani şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani.

 

Echipele integrate s-au deplasat pe raza localităţilor Darabani, Alba, Vârful Câmpului, Leorda, Zahoreni, Todireni, Corni, Costeşti şi Stăuceni, acţionând îndeosebi în zona cluburilor şi a discotecilor.  

 

Poliţiştii au legitimat peste 90 de persoane şi au controlat în trafic 40 de vehicule. 18 persoane au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.
Au fost de asemenea verificaţi 19 agenţi economici.

 

Cu prilejul acţiunii au fost dispuse 29 de sancţiuni contravenţionale, între care 25 cu amenzi însumând 18.125 lei. Au fost de asemenea aplicate 4 sancţiuni cu avertisment şi a fost confiscată în numerar suma de 1.430 de lei.
Abaterile contravenţionale au vizat normele de ordine publică, comerţ sau circulaţia pe drumurile publice, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacţiei.

 

 Citește și:  Polițiștii au repetat RAZIILE de săptămâna trecută – CE au găsit astăzi - GALERIE FOTO