Trei adolescenți au ajuns în atenția polițiștilor locali după ce au fost surprinși că distrugeau bunuri de pe domeniul public din municipiu.
Aflată în misiune de patrulare pe str. Calea Naţională din municipiu, patrula poliţiei locale a surprins un grup de trei tineri, care vandalizau un panou publicitar situat în zona Select.
Actorii evenimentului au fost conduşi la sediul Poliţiei Locale unde au fost identificaţi ca fiind : P. Mihai- Cosmin de 17 ani din Botoşani, I. Ciprian-Ionuţ din sat Coşuleni, comuna Băluşeni şi I. Ancuţ –Diana din comuna Ticuşu Braşov, care au găsit să se distreze distrugând mobilierul stradal din zonă.
Principalul autor P. Mihai – Ciprian a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.000 lei în conformitate cu prevederile HCL nr. 355/2011, iar ceilalți doi sancționați cu avertisment potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991.