2 zile negre și 4 ceasuri rele: Polițiștii au descoperit zilele, dar și orele în care se moare la Botoșani în accidente rutiere – VIDEO

Dincolo de activitățile specifice de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii botoșăneni efectuează și numeroase analize privitoare la cauzele care stau la baza tragediilor care se petrec pe șoselele județului.

 

Tributul inconștienței pe drumurile publice

 

În baza dinamicii în care au loc evenimentele rutiere, în primele 8 luni al anului 2023 s-au înregistrat un număr de 269 accidente rutiere la nivelul județului Botoșani.

 

Au fost cu 10 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 49 de accidente au fost grave și 210 accidente au fost ușoare.

 

În ceea ce privește consecințele accidentelor rutiere, respectiv victimele rezultate din acestea, anul acesta au fost 259 de victime rănite ușor, cu 4 mai puțin decât anul trecut, și 39 de victime rănite grav, tot cu 4 mai puțin decât în aceeași perioada anului trecut.

 

De asemenea, în urma producerii accidentelor rutiere, în 2023, la Botoșani au decedat 12 persoane pe drumurile publice.

 

„Din statistica accidentelor rutiere a ieșit faptul că zilele de miercuri și de luni sunt zilele în care au avut loc cele mai multe accidente rutiere, iar ca raport la intervalul orar, cele mai multe s-au produs în intervalul orar 12:00 -16:00”,

cms Ionuț Apostol, ofițer coordonator al Compartimentului Evidența Abateri, Sistematizare Trafic

 

 

De asemenea, cele mai multe accidente rutiere s-au produs în mediul urban, în special în municipiul Botoșani, soldate cu 8 răniți grav și 66 răniți ușor.

 

Comunele vulnerabile la accidente rutiere

 

În mediul rural se remarcă două comune ca fiind predispuse la accidente grave: Stăuceni, unde au avut loc 10 evenimente soldate cu un rănit grav și 13 răniți ușor și Coțușca, unde a fost înregistrat un accident cu trei morți, printre care și un bebeluș.

 

Polițiștii rutieri au făcut o analiză și cu privire la categoria de drumuri pe care s-au produs accidentele rutiere, iar cele mai multe dintre acestea au fost consemnate pe drumurile naționale.

 

„Reducerea riscului rutier rămâne unul dintre obiectivele principale ale Poliției Române, iar activitățile pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru impunerea și menținerea unui climat de siguranță rutieră au caracter permanent și vor fi desfășurate, în mod constant, pe arterele rutiere din întreg județul Botoșani”,

cms Ionuț Apostol, ofițer coordonator al Compartimentului Evidența Abateri, Sistematizare Trafic

 

În perioada de referință, cele mai multe accidente de circulație s-au produs ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum sau de trafic, a indisciplinei pietonilor, a nerespectării regulilor privind acordarea priorității de trecere vehiculor sau pietonilor și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.