Acțiunea polițiștilor rutieri a vizat verificarea legalității lucrărilor efectuate la partea carosabilă.
În cursul zilei de miercuri, 25 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității lucrărilor ce se execută la partea carosabilă a drumului public și verificarea respectării de către societățile economice, care execută astfel de lucrări a obligațiilor legale de semnalizare corespunzătoare a acestora.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 32 de artere rutiere, fiind identificate 19 lucrări care se efectuau la partea carosabilă.
Pentru una dintre acestea nu exista avizul Poliției Rutiere.
De asemenea, în 6 cazuri au fost identificate nereguli, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru: depășirea termenelor de readucere a carosabilului la starea inițială, pentru nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor la drumul public sau a restricțiilor de circulație, pentru efectuarea de lucrări la drumul public fără avizul poliției rutiere și pentru neaducerea părții carosabile la starea inițială în termenele stabilite.