Poliţişti locali ceruţi de la primar pentru paza unor medici

 

Consilierul social democrat Gheorghe Vâzdoagă a avut o intervenţie în plenul Consiliului Local prin care a solicitat primarului detaşarea unui echipaj din cadrul Poliţiei Locale în strada Independenţei din municipiu unde, de la data de 1 martie va funcţiona un cabinet medical pentru asigurarea permanenţei.
Consilierul local a afirmat că în cadrul acestui cabinet vor activa un număr de cinci medici, făcându-se inclusiv ture de noapte şi care ar avea nevoie de măsuri de siguranţă pentru a nu le fi afectată integritatea corporală.  „Începând cu 1 martie la nivelul municipiului există aprobat de Casa de Asigurări de Sănătate un cabinet medical pentru asigurarea permanenţei. Cabinetul îşi desfăşoară activitatea pe strada Independenţei nr. 7 în zona Serconf şi conform legii 263/2004 administraţia publică locală trebuie să se implice în acest proiect. Acolo sunt mai multe, sunt cinci medici care vor asigura permanenţa, nu doresc decât să aibă asigurată securitatea în afara orelor de program, pe timp de noapte stau un medic, eventual cu o asistentă, în acea zonă cred că e destul de greu”, a declarat Gheorghe Vâzdoagă.
Primarul Cătălin Flutur a afirmat că va analiza această propunere şi va dispune măsurile care se impun conform legislaţiei în vigoare. „Mai sunt şi câteva non-stopuri să ştiţi unde vânzătoarele sunt femei”, i-a răspuns primarul lui Gheorghe Vâzdoagă care a replicat imediat „Aici e vorba de lege, domnule primar că aşa şi eu, poate cer şi eu o gardă de corp, dar este vorba de lege”. (G.E.)