Polițișt de frontieră MORT după ce s-a răsturnat cu tractorul într-o râpă

Un polițist de frontieră, în vârstă de 39 de ani, a avut parte de un sfârșit cumplit, după ce s-a răsturnat cu un tractor, utilajul căzând peste el, Obiectiv de Suceava. 

 

Ieri, în jurul orei 16.30, un grav accident s-a produs în localitatea Vicșani, din comuna Mușenița. Valentin Fedorciuc, de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor pe un teren agricol din apropierea locuinței sale, s-a apropiat prea mult de o râpă, răsturnându-se în valea respectivă. Bărbatul a căzut din utilaj, însă, din nefericire,  utilajul s-a răsturnat peste el. 
În urma impactului, Valentin Fedorciuc a decedat. Acesta este agent de poliție de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, iar în momentul accidentului era în timpul liber. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
CITEȘTE: Un motociclist şi-a pierdut viața după un impact MORTAL în trafic: Gonea cu viteză excesivă