Concurs de putere pe societatea de transport a orașului din partea politicienilor din Consiliul Local Botoșani. Eltrans stă de mai bine de jumătate de an fără Consiliu de Administrație, din cauza faptului că persoanele care au promovat un concurs, nu corespund politic.
Acest conflict „s-a născut” după ce la selecția organizată de o firmă privată a rezultat o listă de prezumtivi administratori care fac parte din același partid – PNL. Ori, cum după alegerile din septembrie 2020 Primăria este condusă de primar PSD, noua componență a Consiliului de Administrație nu corespunde cu planurile actualului edil șef care și-ar dori propriii oameni în această structură, pentru a-și pune în aplicare propriile planuri în privința administrării companiei de transport public.
Un precedent creat la fiecare patru ani, când au loc alegeri locale și când fiecare primar își dorește să aibă control în aceste firme.
De-a lungul lunilor de după alegeri s-a încercat, fără a se obține voturile necesare în Consiliul Local Botoșani, mandatarea celor cinci liberali în CA-ul de la Eltrans. De altfel și în ședința din 31 martie 2021 proiectul a fost supus dezbaterii, fiind respins.
Mai departe s-a creat o situație aproape fără precedent prin care, cele două tabere politice din plenul municipal au convocat fiecare câte o ședință extraordinară, două zile la rând, cu același scop, și anume să ofere funcționalitate unui CA, fiecare cu componența dorită.
Primul care a convocat ședința este primarul Cosmin Andrei, alături de grupul PSD, pentru data de 6 aprilie 2021, ora 13:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu prezență fizică, pentru votarea unicului „proiect de hotărâre privind împuternicirea reprezentanților Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Eltrans SA în vederea demarării procedurii de selecție și numirea administratorilor provizorii la SC Eltrans SA”.
Sunt mandatați Bogdan Buhăianu și Călin Bosovici care să acorde un vot pentru numirea a cinci persoane care vor avea calitatea de administratori provizorii pentru o perioadă de patru luni cu posibilitatea prelungirii până la șase luni.
Nu se cunosc cei cinci, propunerile urmând a fi făcute în ședință.
Consilierii mandatați ar urma să semneze contractele de mandat ale administratorilor provizorii, propuși în plen și totodată să dispună demararea procedurii de organizare a unui nou concurs.
În raportul de specialitate anexat se explică și motivul respingerii celor cinci care au promovat un concurs:
„Nici expertul independent, nici comitetul de remunerare și nominalizare din cadrul CA al societății nu au consultat autoritatea publică tutelară, adică Primăria Botoșani în momentul în care au elaborat componența inițială și integrală a planului de selecție (...) astfel încât autoritatea publică a fost în imposibilitatea de a-și exprima punctul de vedere privind mai ales profilul noului consiliu și profilul membrilor”,
raport de specialitate
Scrisorile de intenție ale candidaților răspund doar parțial cerințelor stabilite prin Scrisoarea de Așteptări a autorității publice tutelare, a activității de gestionare a parcărilor publice și a modului de satisfacere a doleanțelor publicului călător, beneficiar de noile condiții de transport cu autobuze.
„Există suspiciuni rezonabile cu privire la corectitudinea desfășurării selecției, mai ales că la faza de interviu a candidaților, a participat și jurista SC Eltrans (nu există dispoziție scrisă din partea conducătorului societății sau o solicitare scrisă din partea firmei specializată în recrutarea de resurse umane), fapt nepermis de legislație având în vedere că selecția aprobată de AGA s-a făcut de expertul independent, cu atât mai mult cu cât actele solicitate au fost transmise cu întârziere după insistențe repetate ale administrației publice locale”,
raport de specialitate
A doua zi, liberalii împreună cu consilierii de la USR și, culmea, cu Liviu Toma, consilierul care a ajuns viceprimar grație PSD, au convocat o altă ședință extraordinară, tot la Casa Sindicatelor, de la ora 10:00, din nou cu un unic „proiect de hotărâre privind împuternicirea reprezentanților Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Eltrans SA în vederea numirii administratorilor SC Eltrans SA”
Vot pentru numirea următorilor administratori:
Aceștia ar avea mandat de 4 ani iar Bogdan Buhăianu și Călin Bosovici sunt din nou împuterniciți de CL să semneze contractele de mandat.
Semnatarii sunt Andrei Amos, Cătălin Boboc, Daniel Botezatu, Raluca Curelariu (USR), Cătălin Flutur, Gheorghiță Marcel (USR) Cătălina Lupașcu, Ada Macovei, Maricel Maxim, Monica Răileanu, Liviu Toma (Pro România) și Eugen Țurcanu.
Rămâne de văzut votul care va fi acordat de aleșii municipali la ședința de marți, convocată de primar și PSD și dacă cea de-a doua zi, din punct de vedere legal, se mai poate desfășura. În orice caz, cel mai probabil, prefectul Dan Nechifor va avea rol decisiv pentru cele două hotărâri care vor fi adoptate (sau nu), prin acordarea avizului de legalitate, dacă va fi cazul.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: