Politicieni „avertizaţi” cu poliţiştii locali la ordinul primarului

 

Asediul materialelor electorale în municipiul Botoşani ar urma să fie stopat într-un viitor apropiat. Asta după ce, primarul Ovidiu Portariuc a declarat că a solicitat poliţiştilor locali să se ocupe îndeaproape ca toate bannerele şi afişele electorale din oraş să fie îndepărtate de cei care le-au şi montat.

Şeful Primăriei a avut şi o explicaţie în numele parlamentarilor care nu s-ar fi ocupat de strângerea materialelor şi anume ninsorile care au început să cadă chiar din ziua alegerilor, respectiv pe 9 decembrie 2012. „Am trimis către Poliţia Locală deja o informare, dl. viceprimar mi-a spus că s-a trimis această informare, le vor da avertisment în primă fază, eu voi avea o discuţie cu parlamentarii, pe care o să îi rog să intervină. A fost şi perioada asta cu deszăpezirea, eforturile au fost îndreptate în altă parte, parlamentarii au fost plecaţi”, a spus primarul Ovidiu Portariuc. Cert este însă faptul că în unele zone din oraş există însă şi materiale electorale încă de la campania electorală de la alegerile locale din iunie anul trecut.
CITEŞTE:
GALERIE FOTO Candidaţii încă rânjesc sfidător prin tot oraşul – Frumuşei suntem