POLIŢIA: Şmecherii cu terenuri în arendă, înşelăciuni şi evaziune fiscală

 

În cadrul acţiunilor de control efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor a fost depistată şi Niculina Ş. de 39 ani, reprezentant legal al unei întreprinderi individuale din comuna Adășeni, judeţul Botoșani.

Acesta în luna decembrie 2012, a reţinut şi nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, suma de peste 7.000 lei, reprezentând impozit pe venituri din arendă reţinut de la persoanele fizice cu care avea încheiate contracte de arendă.
Totodată, aceasta nu a înregistrat în evidența contabilă cantitatea de 10.000 kg grâu, obținută din recolta anului 2013, pe care a distribuit-o în luna iulie 2013, în natură, arendatorilor persoane fizice, cu titlu de arendă, fără să întocmească facturi și fără să colecteze TVA, să rețină impozitul pe venituri din arendă și să-l vireze bugetului de stat general consolidat . Prejudiciul cauzat bugetului de stat urmează a fi stabilit de către organele fiscale.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală și reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Terenuri de miliarde puse sub sechestru de poliţişti

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de către poliţişti, la data de 19 noiembrie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de G. Lăcrămioara de 38 ani, din comuna Vorona, judeţul Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune, constând în aceea că, în perioada 21 septembrie 2007- 17 iulie 2008, în calitate de împuternicit al unei societăţi comerciale cu sediul actual în judeţul Bacău, cu ocazia încheierii unui număr de 138 contracte de vânzare-cumpărare a unor suprafețe de teren de pe raza județului Botoșani, a indus și menținut în eroare pe administratorul societății, cu privire la cuantumul sumelor de bani plătite pentru achiziționarea terenurilor respective, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust în sumă de peste 200.000 lei.
În vederea asigurării recuperării prejudiciului cauzat s-au luat măsuri asiguratorii prin instituirea unui sechestru asigurator imobiliar asupra mai multor terenuri arabile, aflate în proprietatea suspectei.
[[banner]]
Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor l-au depistat de asemenea pe W. Maximilian de 39 ani, cetățean german, administrator al unei societăţi comerciale din comuna Frumușica, judeţul Botoșani, care în perioada 25 septembrie 2012– 25 iulie 2013, a reţinut şi nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, sumele de bani reprezentând impozite și contribuții cu reţinere la sursă, aducând bugetului de stat general consolidat un prejudiciu în cuantum total de 98.400 lei.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
CITEŞTE:
 Controale cu Poliţia în panificaţie: măgării la APIA cu falsuri la subvenţii