Poliția Locală a împărțit ”invitații” într-un cartier din Botoșani, o mașină a fost ridicată de pe spațiul public

Zeci de conducători auto au fost atenționați.

 

Polițiștii locali au intervenit, în data de 19 mai 2021, pentru identificarea faptelor de încălcare a normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor, pe raza de competenţă a municipiului Botoșani.

 

În acest sens s-a acţionat pe strada Tudor  Vladimirescu, din municipiul Botoșani, pentru informarea, prevenirea şi conştientizarea conducătorilor auto, unde au fost constatate şi dispuse mai multe măsuri.

 

Astfel, au fost atenţionaţi 21 de conducători auto cu privire la respectarea prevederilor legale privind staţionarea şi oprirea autovehiculelor.

 

De asemenea, au fost puse 11 invitaţii la autovehiculele parcate neregulamentar pe trotuarul şi în intersecţia străzii Tudor Vladimirescu cu strada Săvenilor, pentru prezentarea la sediul Poliţiei Locale a proprietarilor acestora, în vederea sancţionării.

 

Nu în ultimul rând, a fost dispusă măsura ridicării unui autovehicul.

 

În următoarea perioadă vor fi intensificate acţiunile de monitorizare a zonei și sancţionare a faptelor de încălcare a prevederilor legale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store