Poliția chemată pentru un zmeu care a izbit o pompă în benzinărie și o făcea „pe-a italianul”

Un scandal într-o stație de carburanți din municipiul Botoșani s-a soldat cu un apel la 112.

 

Ieri, 9 octombrie 2019, un echipaj al Biroului Rutier Botoşani a fost solicitat să intervină la o staţie de alimentare cu carburant de pe strada Sucevei, întrucât un conducător auto a acroşat suportul unor pompe de alimentare, în timp ce efectua manevra de mers înapoi.

 

Poliţiştii au identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 21 de ani din judeţul Olt, iar cu ocazia testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Totodată, acesta a prezentat organelor de poliţie un permis de conducere emis de autorităţile italiene, care nu prezenta însă toate elementele de autenticitate, iar cu ocazia verificărilor în baza de date a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

De asemenea, în vehicul se afla şi proprietarul acestuia, un tânăr de 25 de ani din comuna Mihai Eminescu, în calitate de pasager, care îi încredinţase  bărbatului de 21 de ani autoturismul spre conducere, deşi cei doi consumaseră anterior băuturi alcoolice.

 

Tânărul de 21 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, falsificarea unui înscris oficial  şi folosirea unui înscris oficial în vederea producerii unei consecinţe juridice, iar pe numele celui de 25 de ani se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul unei persoane sub influenţa alcoolului.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store