Măsurile impuse de autorități pentru ca virusul COVID să nu se răspândească nu interesează chiar pe toată lumea. Iată ce s-a întâmplat în municipiul Botoșani.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoşani s-au sesizat din oficiu, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la faptul că mai multe persoane din cartierul de cămine Condacia, din municipiul Botoşani, nu respectă prevederile Ordonanţelor militare.
Și anume, sâmbătă, pe 28 martie 2020, au părăsit domiciliile fără a avea un motiv întemeiat, ieşind în faţa blocului unde au ascultat muzică şi au dansat.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele din grupul respectiv, acestea fiind sancţionate atât pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea în afara locuinţei cât şi pentru faptul că au constituit un grup mai mare de trei persoane.
Astfel, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale conform Ordonanţei militare nr. 2/2020, în cuantum de 6.000 de lei, urmând ca în zona respectivă să fie intensificate controalele pe această linie.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: