Poliţia a demarat o anchetă în cazul sediilor devastate

 

Picture-1277-Medium-508x381Astăzi dimineaţă, în jurul orei 05:30, în timpul activităţilor de patrulare pe raza municipiului Botoşani, poliţiştii botoşăneni din cadrul structurii de ordine şi siguranţă publică, s-au sesizat din oficiu că pereţii exteriori ai sediului unui partid politic au fost inscripţionaţi cu vopsea de culoare roşie. Ulterior, în jurul orei 09:00, prin apel de urgenţă, am fost sesizaţi că un perete exterior al sediului din municipiul Botoşani a unui alt partid politic, a fost de asemenea inscripţionat cu vopsea de aceeaşi culoare. În ambele cazuri se efectuează cercetări în vederea identificării suspecţilor şi dispunerea măsurilor legale. "Precizăm că fapta unei persoane de a scrie sau desena, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, constituie contravenţie, fiind prevăzută de Legea nr. 61/1991, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, " se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.