„Poienița Prieteniei”, locul în care unii botoșăneni fac pelerinaj: Ne deschidem, ne descătușămGALERIE FOTO

În jur de 20 de tineri de la Botoșani merg într-o tabără religioasă.

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor în colaborare cu ATOR  și ASCOR Iași va organiza în Poiana Prieteniei de la Nemțișor (în vecinătatea Mănăstirii Neamț și a Schitului Icoana), în perioada 22 - 25 iulie 2018, cea de a IX-a ediție a Taberei Nemțișor.  

Tema întâlnirii de anul acesta, An Omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, este: „Despre valorile ce unesc un neam“. La acest eveniment sunt așteptați 1000 de tineri din zona Moldovei, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina.

Asociația „Tineretul Ortodox Român” - Filiala Bucecea va fi prezentă și ea pentru a cincea oară în Poiana Prieteniei și va fi reprezentată de 20 de tineri. Aceștia vor participa la activitățile taberei: Sfânta Liturghie, conferințe, sesiuni pe tema taberei, activități sportive, vânătoare de comori, program artistic și foc de tabără.

 



„Sper ca în tabăra Nemțişor să leg prietenii cu oameni minunați, să mă distrez și nu în ultimul rând, să fiu mai aproape de Dumnezeu. Chiar dacă este prima ediție la care voi participa, sunt sigură că Poiana Prieteniei va fi un loc minunat.”,

Ana Ionițe, voluntar ATOR Bucecea



„Nemțișorul este locul unde se adună an de an tineri din toate colțurile Moldovei, dar și din alte zone. Ne oferă șansa să ne revedem prietenii și să îi înmulțim, să ne deschidem, să ne descătușăm și să trăim 4 zile de neuitat alături de oamenii dragi nouă. Este poiana tinereții!”

Andrei Gherasim, voluntar ATOR Bucecea



„Am ales să merg la Nemțisor pentru a lua o pauză de la rutina zilnică. Vreau ca pentru câteva zile să pun STOP agitație, să mă recreez, să fiu alături de persoanele dragi mie, să cunosc persoane noi, să leg prietenii frumoase, să fiu eu însămi, fără să fiu judecată! Sper să mă întorc acasă cu zâmbetul pe buze, deoarece am adăugat în cutiuța cu amintiri încă o tabără la Nemțisor!”,

 

Marina Sofian, voluntar ATOR Bucecea

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store