Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Radu Vancu – Dan Coman

Joi, 17 noiembrie 2022, la ora 12.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog.

 

Invitații lunii noiembrie sunt poeții Radu Vancu (Sibiu) și Dan Coman (Bistrița). Evenimentul va avea loc în incinta Liceului „Regina Maria” din Dorohoi și va fi moderat de Lucia Țurcanu.

 

RADU VANCU (n. 1978, Sibiu) este poet, prozator, eseist și traducător, conferențiar la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și redactor-șef al revistei „Transilvania”. Din 2019, este președintele PEN România. De asemenea, este redactor al revistei „Poesis International”. Coordonează secțiunea română a site-ului Poetry International.

           

A debutat în anul 2002, cu volumul de versuri Epistole pentru Camelia (Editura Imago), urmat de cărțile de poezie: Biographia litteraria (Vinea, 2006), Monstrul fericit (Cartier, 2009), Sebastian în vis (Tracus Arte, 2010), Amintiri pentru tatăl meu (Vinea, 2010), Frânghia înflorită (Casa de Editură Max Blecher, 2012), 4 A.M. Cantosuri domestice (Casa de Editură Max Blecher, 2015), Psalmi (Casa de Editură Max Blecher, 2019). Poezia lui a fost tradusă în aproximativ 20 de limbi străine, fie în antologii și reviste, fie în cărți individuale. A mai publicat un roman (Transparența, Humanitas, 2018), două volume de jurnal (Zodia Cancerului. Jurnal. 2012-2015, Humanitas, 2017; Răul. Jurnal. 2016-2020, Humanitas, 2021), două cărți pentru copii (Shilluk. Scrisoare către Franz Binder, Grupul de Inițiativă Locală Corona, Brașov, 2013; Regele piticuț; ilustrații de Irina Dobrescu, Cartier, 2017) și o culegere de texte civice (România vertebrată, Adenium, 2016). Publicațiile academice includ două cărți-eseu despre Mihai Eminescu și Mircea Ivănescu, precum și un volum privind relația modernității poetice cu umanul. A realizat câteva antologii de poezie română modernă și contemporană, fie singur, fie în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin sau Marius Chivu.

           

Pentru cărțile sale, a primit mai multe premii, între care: Premiul revistei „Observator cultural”, Premiul Congresului Naţional de Poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, Premiul Cartea Anului 2019, în cadrul Galei Premiilor APLER, Premiul orașului Bistrița pentru Literatură 2022.

           

Radu Vancu a tradus romane și poezie, în principal din John Berryman și W.B. Yeats; este, de asemenea, traducătorul ediției Ezra Pound coordonată de H.-R. Patapievici la Editura Humanitas. Este organizator al Festivalului Internațional de Poezie din Sibiu Poets in Transylvania.

 

           

DAN COMAN (n. 1975, Gersa, Bistrița-Năsăud) este poet și prozator, profesor de filosofie la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița. A debutat cu poezie în 1995, în volumul colectiv Camera (alături de Marin Mălaicu-Hondrari, John Florin Partene și Alin Salvan; Editura Euphorion), iar în 2003, în urma câștigării Concursului Național de Poezie „Aurel Dumitrașcu”, a publicat volumul Anul cârtiței galbene (Editura Timpul), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut. Au urmat cărțile de poezie: ghinga (Vinea, 2005), d great coman (antologie; Vinea, 2007), Dicţionarul Mara (Cartier, 2009; Premiul pentru poezie Radio România Cultural), erg (antologie; Charmides, 2012), Insectarul Coman (Charmides, 2017; Premiul pentru poezie Radio România Cultural, Premiul revistei „Observator cultural”, Premiul Cartea de Poezie a Anului 2017 la Gala tinerilor scriitori). Este autorul romanelor: Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012; Polirom, 2017), Căsnicie (Polirom, 2015, 2016) şi aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Polirom, 2019). În 2018 publică volumul Povestea lui Mihai Codreanu, o biografie romanțată apărută sub egida Muzeului Literaturii Române din Iași, iar în 2019, George Enescu – Caiete de repetiții, în cadrul proiectului Biografii romanțate al Editurii Polirom. A publicat și două cărți pentru copii: Moara de frig (ilustrații de Lică Sainciuc; Cartier, 2017) și Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi (ilustrații de Andrei Damian; Arthur, 2021). Textele sale au fost traduse, fie în cărți individuale, fie în antologii și reviste, în germană, polonă, engleză, franceză, suedeză, italiană, sârbă, slovenă, rusă, cehă, spaniolă ș.a.

 

Dan Coman a realizat câteva antologii ale poeților români contemporani: Compania poeților tineri în 100 de titluri (împreună cu Petru Romoșan; Compania, 2011), Magistrul Ursachi pe vremea când se credea pelican (împreună cu Marin Mălaicu-Hondrari, Charmides, 2014), Benjamin Fundoianu. Herța și alte priveliști (Cartier, 2016).

 

După 2009, organizează, împreună cu Marin Mălaicu-Hondrari și Gavril Țărmure, Festivalul Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița.

 

Începând cu 2019, la întâlnirile Poeți în dialog de la Memorialul Ipotești au participat: Cosmin Perța, Ioan Es. Pop, Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Nicolae Sava, Radu Florescu, Nicolae Panaite, Magda Cârneci, Simona Popescu, Ioan Radu Văcărescu, Rita Chirian, Mina Decu, Florin Partene, Gellu Dorian, Grigore Chiper, Svetlana Cârstean, Andrei Gamarț, Doina Ioanid, Șerban Axinte, Nichita Danilov, Emilian Galaicu-Păun, Andrei Doboș, Andra Rotaru, Cătălina Matei, Teodor Dună, Stelorian Moroșanu, Dan Sociu, Luminița Amarie, Manon Pițu, Răzvan Țupa, Paul Vinicius, Lucian Vasiliu, Robert Șerban, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Pintea, Paul Aretzu, Diana Geacăr, Oana Cătălina Ninu, Daniel Corbu, Ion Munteanu, Claudiu Komartin, Andrei Dósa, Alexandru Vakulovski, Ion Pop, Adrian Popescu, Doru Mareș, Crista Bilciu, Livia Roșca, Iulian Tănase, Romulus Bucur, Alexandru Cosmescu, Matei Vișniec, Anca Mizumschi, Nicolae Coande, Vasile Baghiu, Dinu Flămând, Andrei Novac, Cassian Maria Spiridon, Vasile Tudor, Vlad Sibechi, Vlad Mușat, Mariana Codruț. Cu ocazia altor activități – Tabăra de exegeză literară CreativLit, Ziua Mondială a Poeziei, Zilele europene ale patrimoniului –, la Memorialul Ipotești, au mai fost prezenți scriitorii: Ana Blandiana, Nora Iuga, Ion Mureșan, Varujan Vosganian, Bogdan Crețu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Mihaela Pădurariu, Constantin Severin, Giuseppe Masavo și poeții botoșăneni: Dumitru Necșanu, Cristina Șoptelea, Nicolae Corlat, George Luca, Gabriel Alexe, Vasile Iftime, Petruț Pârvescu, Florentina Toniță, Nina Viciriuc, Lucia Olaru Nenati, Vlad Scutelnicu.