Pod prăbuşit la Ibăneşti, circulaţia a fost închisă pe un drum comunal

 

Primăria comunei Ibăneşti informează că, pe teritoriul administrativ al comunei, în noaptea de 2 spre 3 august a anului în curs, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase – ploi însemnate cantitativ, peste 60 de litri/ mp – care cumulate cu cantităţile foarte mari de precipitaţii semnalate în perioada anterioră au dus la cumulări mari de apă pe versanţii din vecinătatea podurilor şi podeţelor. “Ca umare au fost produse pagube însemnate la structura de rezistenţă a podului situat pe DC 81 în zona “La Turta”. Acest pod s-a prăbuşit, iar drumul a fost închis circulaţiei. Legătura între centrul comunei şi satul Dumbrăviţa s-a întrerupt de drumul comunal. Accesul se face alternativ pe DJ 291. Menţionăm că podul este construit în jurul anului 1970”, a afirmat primarul Romică Magopet. Măsurile care au fost luate de către structurile locale implicate în gestionarea la nivel local a situaţiei de urgenţă prin Centrul Local pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţie sunt următoarele:
- A fost emisă Dispoziţia primarului de închidere a drumului.
- A fost informat Centrul Operaţional  al Inspectoratului de Urgenţă al judetului Botoşani despre situaţia de urgenţă produsă ;
- A fost informat  Consiliului Judeţean Botoşani despre măsurile luate pentru intervenţia şi diminuarea efectelor situaţiei create.
 - Circulaţia a fost oprită pe D.C. 81 între localităţile Ibăneşti şi Dumbrăviţa
 -A fost anunţată salvarea şi poliţia.
 -Evolutia situaţiei de urgenţă este monitorizată de către angajaţii Primăriei şi de către membrii voluntari ai SVSU.