S-a născut pe 20 iulie 1940, în satul Draxini, comuna Bălușeni, județul Botoșani, cu numele Costache Gugoașă.

Cel rămas în istoria literaturii drept Constantin Dracsin a trăit 59 de ani, sfârșiți în ziua de 7 ianuarie 1999. Chinuit de o poliomielită care avea să îi ia prizoniere mâinile, Constantin Dracsin a scris cu creionul între dinți. Aplecat cu nesaț asupra hârtiei, poetul a colindat și punctul, linia, contururi ale unei vieți pe care nu a irosit-o în zadar, devenind astfel și unul dintre cei mai buni graficieni români.

"Poate/ nu m-aţi dorit/ şi totuşi/ fără mine/ nu mai ajungeaţi/ buni", ne spune Constantin Dracsin.

A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani, condus de Lucian Valea. În 1981 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar începând cu 1987 face parte din Asociația Artiștilor Plastici Amatori din București. A avut numeroase expoziții personale în țară (Botoșani, Iași, București) și peste hotare (Germania și Olanda).

Poetul Constantin Dracsin a debutat în 1969, cu un grupaj de versuri în revista „Clopotul”, iar peste zece ani, în 1979, îi apare primul volum de poezie, ”Voce de flacără” (C.J.C.E.S., Botoșani).

A colaborat cu versuri și grafică la revistele: „Amfitrion”, „Ateneu”, „Caiete botoșănene”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”ș.a.

În timpul vieții, a publicat cărțile: ”Poezii” (Editura Albatros, București, 1981); ”Singurătatea sâmburelui” (Editura Junimea, Iași, 1984); ”Lacul Semptentrion” (Editura Cartea Românească, București, 1985); ”Zborul” (Editura Moldova, Iași, 1995); ”Athosul de sub imaginații” (Editura Axa, Botoșani, 1995); ”Ochii și omătul cerului” (Editura Helicon, Timișoara, 1997).

După trecerea la cele veșnice, au mai apărut ”Poezii și desene” (ediție bibliofilă, Editura Axa, Botoșani, 2001); ”Poezii” (Editura Axa, Botoșani, 2002-2003); ”Jurnal” (vol. 1, Editura Axa, Botoșani, 2004); ”Zilele mele de-apoi” (Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011); ”Poezii” (ediție definitivă, Editura Axa, Botoșani, 2011).

Poet, grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori din București, a publicat în timpul vieţii opt volume (primul în 1981), numeroase grupaje de poeme în reviste literare, iar desenele sale au fost expuse pe diverse simeze şi au ajuns în variate colecţii particulare.

A scris cu creionul între dinți, a desenat scrijelind hârtia într-un fel aproape mistic. Neputința trupească i-a fost treaptă către nemurire.

Dracsin a fost și un apreciat grafician, îngrămădind parcă în puncte cuvintele atât de greu scrâșnite între dinți. A avut numeroase expoziţii personale în Botoşani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iaşi (1988), Bucureşti (1991), Essen, Germania (1991) şi Olanda (1993). A realizat 146 de lucrări de grafică.

”L-am văzut scriind cu o acurateţe şi lizibilitate demne de invidiat”

Constantin Dracsin devenise o legendă, scrie Gellu Dorian în revista Forum Cultural: ”Se auzea atunci că în satul Dracsini există un om care scrie cu piciorul sau gura. Nimeni, însă, aşa cum mi-a spus artistul, când l-am cunoscut în 1972, nu l-a văzut făcând astfel de demonstraţii. Însă el, cu adevărat, a scris cu gura. Mai târziu, l-am văzut în nenumărate rânduri scriind cu o acurateţe şi lizibilitate demne de invidiat”.

Cu toate acestea, Constantin Dracsin este departe de a deveni un poet tragic, raportându-se mai degrabă la dimensiunea filosofică a trăirii de sine. Scriitorul Victor Teișanu, cel care îi dedică numeroase pagini de-a lungul vremii, scrie despre Constantin Dracsin evitând, de asemenea, să accentueze natura tragică a destinului. Și asta pentru că poezia înalță, purifică, adaugă și renaște în spirit.

”Rămas pur şi simplu fără mâini după o necruţătoare boală din copilărie, Constantin Dracsin putea îngroşa masa amorfă a anonimatului, consumându-şi anii cu asistenţă de la stat, într-o relativă tihnă. Însă trupul ultragiat ascundea altfel de suflet, unul chiar neobişnuit, care hotărâse că orizonturile cătunului şi nevoile elementare ale făpturii împuţinate sunt totuşi prea mărunte. Şi că visul unei vieţi depline spiritual merită trăit până la capăt, în orice condiţii. De aceea, neînfrânt în singurătatea sa, Constantin Dracsin, foarte tânărul, reînvaţă, cu creionul între dinţi, scrisul şi apoi înfăţişarea grafică a imaginilor, extrase din profunzimile subconştientului şi văzute doar de el însuşi. Aşa că lipsa mâinilor, năucitoare pentru mentalul nostru conservator şi leneş, devenise superfluă la Constantin Dracsin, care părea predestinat oricum unor performanţe omeneşti incredibile”, scrie Victor Teișanu în ”Poeți botoșăneni de azi”.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: