Poate cea mai sinceră social-democrată: Nu trebuie să fim ipocriți și să spunem că nu avem interese personale VIDEO 

Conferința de alegeri a PSD Botoșani, care s-a desfășurat sâmbătă la o sală de evenimente din municipiu, a fost condusă de Alexandra Huțu, în calitatea sa de secretar executiv.

 

”De asta trăim, de asta ne naștem până la urmă”

 


Deputata a fost cea care a deschis lucrările, care a prezentat raportul de activitate și care a anunțat persoanele ce au luat cuvântul. 


Printre acestea, parlamentara a găsit timp să susțină la rândul ei un discurs. 


Absolventă de liceu militar, a arătat că pentru o conferință de succes este necesar uneori impunerea unui stil propriu armatei.


Alexandra Huțu, secretar executiv PSD Botoșani

”În ochii dvs. se vede într-adevăr întreaga familie social-democrată și țelul nostru comun. Bineînțeles, nu trebuie să fim ipocriți și să spunem că nu avem interese personale. Sigur că le avem, toate lumea le are. De asta trăim, de asta ne naștem până la urmă, dar totodată noi știm că nu interesul personal vine pus în față în ceea ce privește munca în partid, ci interesul comun. Nici măcar interesul partidului. Interesul partidului de a câștiga multe mandate sau cât mai multe mandate la alegeri este dat de interesul nostru de a face bine”.

 

 

Apel către colegi

 


A arătat că, ”în definitiv”, dacă membrii PSD pun umărul să îmbunătățească viața cetățenilor din județ, ”o îmbunătățim și pe a noastră”. 


Alexandra Huțu, secretar executiv PSD Botoșani

”Iar rugămintea pe care o am la dvs. este să nu lăsăm această dezamăgire pe care am trăit-o pe 9 iunie, doar dintr-un singur punct de vedere, să ne demoralizeze. Noi știm ce am făcut, știm cât am muncit și, mai mult decât atât, am avut o campanie sinceră față de cetățeni”.


Ulterior, s-a referit la Valeriu Iftime, făcând un nou apel către colegi să nu îi permită acestuia să ajungă stăpân al județului.