PNL executat silit de societatea Eltrans pentru o datorie din 2009

 

Acţiunea înaintată în instanţă de către societatea Eltrans pentru recuperarea unor obligaţii financiare împotriva Filialei Judeţene a Partidului Naţional Liberal s-a soldat cu o hotărîre favorabilă dată de judecători societăţii de transport în comun. În perioada imediat următoare, conducerea Eltrans va contracta serviciile unui executor în vederea recuperării sumelor datorate de PNL.
Societatea Eltrans a apelat la instanţa de judecată după ce, liberalii au refuzat să plătească o sumă de aproximativ 13.000 de lei din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009. Practic, în urma unei înţelegeri contractuale, PNL ar fi avut afişate pe stîlpii societăţii subordonate municipalităţii 60 de afişe tip portret cu candidatul la preşedinţia României, Crin Antonescu şi alte 20 de bannere de dimensiuni mai mari. Conducerea PNL a fost notificată de către cea a societăţii Eltrans în vederea achitării datoriilor în nenumărate rînduri însă, fără succes, drept pentru care în cele din urmă s-a adresat instanţei de judecată. Eltrans a obţinut cîştig de cauză în urma procesului, la care PNL a fost în totalitate parte absentă. „Noi am primit hotărîre favorabilă în noiembrie a anului trecut, cu drept de recurs în 15 zile. Nu cred ca s-a depus nici un fel de recurs, în condiţiile în care cei de la PNL nu s-au prezentat nici la acţiunea de fond, nu au depus nici o întîmpinare la acţiunea noastră şi nu s-au prezentat la nici un termen”, a afirmat Victor Ivănescu, directorul Eltrans. Momentan, suma totală pe care societatea Eltrans o are de recuperat de la PNL este de aproape 15.000 de lei, cu tot cu penalităţi. Lucru care se va întîmpla cu ajutorul unui executor judecătoresc. „Nu ştiu la ce o să îi execute pentru recuperarea datoriei, la conturi, sau la ce mai au ei”, a mai spus Victor Ivănescu. Directorul Eltrans a afirmat totodată, că va face o propunere în cadrul Consiliului de Administraţie a societăţii adoptarea unei hotărîri prin care rău platnicii să nu mai poată să încheie contracte pentru publicitate electorală.