Violența domestică este un fenomen ce ia amploare zilnic și s-a intensificat, în ultimii doi ani, de la izbucnirea pandemiei de COVID-19.
Violența împotriva femeilor reprezintă, în anul 2021, una dintre cele mai răspândite și devastatoare încălcări ale drepturilor omului, dar care, din păcate, rămâne, în cea mai mare parte, neraportată, din cauza stigmatizării și rușinii.
“Dincolo de faptul că violența domestică este un fenomen ce excede litera legii, este o obligație morală, a fiecărui individ de a denunța orice formă de abuz contra femeilor și fetelor. Noi, femeile, trebuie să ne simțim în siguranță în familie, acasă, pe stradă. E nevoie de responsabilitate, de solidaritate, de empatie pentru a diminua acest fenomen ce atentează la integritatea și, mai grav, la viața femeilor”, a declarat Mirela Saucă, președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale Botoșani.
Unul dintre efectele pandemiei de covid-19 este înmulțirea situațiilor de sărăcie, iar dacă adăugăm perioadele de izolare, constatăm majorarea cazurilor de violență domestică, cele mai multe dintre ele însă rămânând nedeclarate. Așadar, cifrele anunțate de către autorități nu relevă situația critică. Ne confruntăm cu o pandemie care se dezvoltă în mijlocul crizei de Covid-19.
“În anul 2021, s-a ajuns în situația în care violența, dorința de a domina, de a impune superioritatea să devină un mod de viață. Vreau să atrag atenția asupra faptului că nu există circumstanțe atenuante pentru agresiuni de orice natură cărora le cad victime femeile și fetele. Din păcate, violența domestică continuă să fie o pandemie globală. Fiecare dintre noi are obligația umană de a respinge orice tip de violență, de a lupta pentru eradicarea ei și de a promova și proteja drepturile femeilor”, a declarat deputatul Costel Șoptică, președintele Organizației Județene PNL Botoșani.
Transmitem câteva mesaje clare care să reprezinte un semnal de alarmă asupra noii pandemii:
• Violența domestică este pandemia care pândește din umbră!
• Acasă nu mai este acasă când casa devine locul cel mai periculos pentru femei!
• În anul 2021, femeile nu sunt în siguranță!
• Când cineva din familie te amenință, te lovește sau îți face rău în orice fel, cere ajutorul autorităților!
• Responsabilitatea de a ne opune oricărei violenţe sau hărțuiri la adresa femeilor și fetelor ne revine tuturor, atât la nivelul statului, cât și la cel al societății civile și al individului.
• Să ceri ajutorul face diferența dintre viață și moarte!
(Comunicat PNL Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: