Fermierii români vor primi a doua tranșă de compensații din partea Comisiei Europene, în valoare de aproximativ 30 milioane euro. Acestor bani li se adaugă prima tranșă de 10 milioane.
În plus, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă a dispus ca această sumă să fie dublată de încă 10 milioane din fonduri naționale. Astfel, totalul este de 50 milioane euro, iar în ședința de guvern de ieri a fost trasat cadrul normativ prin care acești bani vor ajunge la agricultorii români.
”Pentru ca reducerea de 20% a prețului laptelui la raft să fie aplicată la scară largă, am solicitat ministrului Agriculturii să creeze un grup de lucru compus din fermieri și procesatori, care să rezolve orice probleme pot să apară pe lanțul de producție. Pentru partea comercială, i-am cerut președintelui Consiliului Concurenței să clarifice cu lanțurile de magazine toate motivele care au făcut ca această reducere să nu fie aplicată peste tot”, a declarat premierul României, președintele PNL Nicolae Ionel Ciucă.
Totodată, Comisia Europeană a decis să activeze clauza de salvgardare pentru importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, provenite din Ucraina. Măsura va fi în vigoare până pe 5 iunie 2023, când va exista o nouă discuție pentru o eventuală prelungire. Spre deosebire de alte țări afectate, România a avut poziția corectă și nu a luat o decizie unilaterală, respectând atât normele și regulile europene, cât și interesele fermierilor români.
Pachetul de ajutor financiar pentru România, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria va fi discutat și aprobat foarte curând de instituțiile europene.
”Am susținut încă de la început, inclusiv prin scrisoarea pe care am trimis-o Comisiei Europene, că fermierii români au nevoie de o justă compensație pentru pierderile suferite ca urmare a importurilor de cereale din Ucraina”, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.
(Comunicat PNL Botoșani)