Ploaie de directori la o unitate a CJ: Trei posturi scoase la concurs

Organigrama unei societăți din Botoșani a suferit modificări de natură să sporească numărul personalului cu funcție de conducere. Astfel că, începând cu 10 iunie 2015, se dă startul „bătăliei” pentru cele trei noi posturi înființate.

 

La S.C. Nova Apaserv S.A. există în prezent trei directori, asta după ce anul trecut Corneliu Mihai pleca să conducă Spitalul Județean Botoșani. 

Structura de conducere va suferi unele modificări, astfel că se scot la concurs două posturi adiționale, unul de director economic, și celălalt de director comercial, în timp ce actuala funcție ocupată de Neculai Gheorghincă, cea de director adjunct, se transformă în post de director executiv.

Dosarele de candidatură se depun pe data de 10 iunie, rezultatele verificării acestora se publică la o zi distanță, urmând ca pe 15 iunie să aibă loc proba interviului.

Modificările aprobate de Consiliul de Administrație al societății vin la scurt timp după ce actualul director general, Gabriel Cîrlan, a solicitat o mărire substanțială a lefei, și la mai puțin timp după aprobarea creșterii tarifului la serviciile de apă și canalizare oferite populației.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42148:S-a DECIS: Crește prețul la apă de la 1 iulie, zece au fost cei care s-au opus măsurii ]]