Ploaie de controale la Botoșani înaintea sărbătorilor, sute de kilograme de carne CONFISCATE

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au efectuat în preajma sărbătorilor de iarnă mai multe controale.

 

Aceste ample verificări au avut loc atât în unitățile alimentare din mediul rural cât și în mediul urban.

 

Potrivit directorului DSVSA, Minodora Vasiliu, pentru deficiențele constatate au fost aplicate patru amenzi.

 

„S-au efectuat în perioada premergătoare Sărbătorilor de Crăciun 127 de controale. S-au aplicat patru amenzi în valoare de 4.800 lei. Ca deficiențe avem: manipulare necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor de depozitare, comercializarea în spații de produse alimentare de origine animală neaprobate și animale etichetate necorespunzător”,

Minodora Vasiliu, director DSVSA

 

De asemenea, s-au confiscat mai multe kilograme de carne.

„Confiscările au fost în jur de 112 kilograme carne și 54 kilograme preparate din porc. Le-am confiscat pentru că aduceau prejudicii sănătății consumatorului”,

Minodora Vasiliu, director DSVSA

 

Însă, directorul DSVSA a declarat că neregulile constatate nu au fost unele majore.

„Nu avem toxiinfecții alimentare. A fost o perioadă de liniște, în afară de aceste mici deficiențe care se rezolvă în timp fără să afecteze sănătatea consumatorului”, a punctat directorul DSVSA

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store