Ploaie de contestaţii la concursul de la Gardă, comisarii excluşi îşi iau concediu

 

Cel puţin trei dintre cei cinci comisari declaraţi respinşi la testarea profesională organizată de Comisariatul General au depus contestaţie. Pe lângă fostul şef al secţiei Laur Nechita şi comisarii Daniel Moruzi şi Nelu Nechita au înaintat la rândul lor astfel de adrese forurilor superioare şi, se pare, la fel au procedat şi Petrică Ostin cu Dragoş Budeanu, care de asemenea au picat concursul.
Cu toţii sunt nemulţumiţi de notele care li s-au acordat, unul dintre ei relatându-ne că angajaţilor care trebuiau să pice li s-au adresat întrebări „crunte”, iar celorlalţi foarte uşoare. Contestaţiile au fost trimise prin fax întrucât, potrivit unuia dintre comisari, adresa electronică la care trebuiau acestea remise era nefuncţională. „Eu am contestat nota, mi se pare mult prea puţin faţă de ce am răspuns”, ne-a declarat Nelu Nechita. Pe de altă parte, comisarii care ar urma să fie disponibilizaţi încep să nu mai vină la serviciu, dar nu fiindcă le-ar fi expirat preavizul. Astfel, Laur Nechita se află în concediu medical, iar Daniel Moruzi şi-a luat concediu de odihnă. Comisarii care au fost respinşi la proba de interviu au adunat între 38 şi 40 de puncte dintr-un total de 100, după ce cu toţii au absolvit examenul scris.