Ploaie de contestaţii la bacul de toamnă - LISTA

 

Sute de elevi botoşăneni care au participat la examenul de bacalaureat, sesiunea august – septembrie au contestat notele obţinute în urma corectării lucrărilor. Au fost depuse aproape 600 de contestaţii provenite din cele patru centre de examen.

Contestaţiile s-au depus luni, 2 septembrie 2013 în intervalul 12:00 – 16:00, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 5 septembrie. 
Ieri s-au depus contestaţiile, la nivelul judeţului Botoşani avem 564, cele mai multe, ca de obicei sunt la limba şi literatura română, apoi un număr destul de mare este înregistrat la anatomie, în număr de 80. Urmează să primim rezultatele şi apoi noi o să facem o analiză pe fiecare disciplină în parte pentru a lua măsurile de rigoare”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
Contestaţiile pe discipline au fost depuse astfel: 197 la limba şi literatura română uman, 28 la limba şi literatura română real, 25 la matematică – informatică, 27 la matematică ST NAT, 67 la matematică tehnologică, 23 la istorie, 41 la biologie vegetală, 80 la anatomie şi fiziologie umană, 7 chimie anorganică, 1 la chimie organică, 8 la fizică tehnologică, 1 la fizică TEO, 51 la geografie, 4 la informatică, 1 la filozofie, 2 la logică argumentare şi 1 la psihologie.
CITEŞTE:
 Jale la bacul de toamnă: un sfert din candidaţi a promovat