Ploaie de amenzi pentru case fără autorizaţii şi pereţi sparţi în apartamente

 

O parte dintre botoşănenii care s-au apucat să îşi ridice case sau să îşi spargă pereţi în propriile apartamente pentru a conferi locuinţelor un design modern, fără a avea în acest sens şi autorizaţiile necesare au fost amendaţi de inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Culmea, aceştia au fost prinşi în ilegalitate nu în urma unor controale ci reclamaţi de vecini sau cunoscuţi.
Potrivit conducerii Inspectoratului în Construcţii, lunar sunt înregistrate aproximativ 10 sesizări prin care botoşănenii reclamă o casă aflată în construire sau un perete spart dintr-un apartament. Şi dat fiind faptul că în cadrul acestei instituţii activează un număr de 10 inspectori care derulează zilnic activităţi specifice, aceste sesizări le sunt de mare ajutor angajaţilor statului care astfel îi identifică mai facil pe cei care încalcă legea.  „Reclamaţii ne ajută foarte mult, pentru că noi nu putem să acoperim orice scară de bloc, orice imobil, orice obiectiv de investiţii să-l verificăm de-a fir a păr, fizic nu se poate. Şi atunci reclamaţiile ne ajută pe noi. Oamenii reclamă lucrări executate fără autorizaţii de construire sau nerespectarea documentaţiei de execuţie. Dar majoritatea reclamă lucrări fără autorizaţie şi într-adevăr cam 90% din aceste reclamaţii se adeveresc, că sunt lucrări care se execută fără autorizaţii şi atunci noi mergem la faţa locului, îi amendăm, oprim lucrările aşa cum spune legea”, a declarat Ioan Ciobanu, director executiv ISC. Amenzile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru construcţii fără autorizaţii sau modificări ale structurii apartamentelor sunt cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. În trimestrul III al anului în curs, inspectorii în construcţii au aplicat 21 de sancţiuni, maxima ridicându-se la cuantumul de 6.000 de lei. (G.E.)