Tragedie evitată în municipiul Botoșani pe una dintre cele mai circulate străzi ale orașului.
Duminică, 3 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Primăverii, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Lunca.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.