Accident mai puţin obişnuit la Vorona. Vineri seara, în timp ce conducea mopedul marca Peugeot pe DJ 208H, din comună către Corni, Mihăiţă A, de 42 de ani, s-a angajat în depăşirea unui atelaj hipo aflat pe partea dreaptă a părţii carosabile. Deşi căruţa staţiona, cel aflat pe două roţi nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de aceasta şi a acroşat-o. S-a dezechilibrat, a căzut şi a suferit cîteva răni. A fost transportat la Spitalul Judeţean unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne însă internat. Testat de poliţişti, s-a aflat că Mihăiţă A. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.