Pleci la drum în afara judeţului? Două autostrăzi şi zeci de drumuri, ÎNCHISE din cauza viscolului

Circulaţia pe două autostrăzi şi 22 de drumuri naţionale este oprită, marţi, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. 

 

Cele mai afectate judeţe sunt Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman, Tulcea şi Vrancea. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, autostrăzile închise sunt: A2 Bucureşti - Constanţa şi A4 Ovidiu - Agigea.

 

Totodată, sunt 22 de drumuri naţionale închise pe mai multe tronsoane. Astfel, în judeţul Călăraşi, circulaţia este oprită pe DN 41, pe tronsonul Căscioarele-Chirnogi – Olteniţa; DN 3, pe tronsonul Brăneşti – Cuza Vodă; DN 3A, pe tronsonul Lehliu – Feteşti; DN 21, pe tronsonul Drajna – Călăraşi; DN 3B, pe tronsonul Călăraşi – Feteşti; DN 4, pe tronsonul Frumuşani – Olteniţa; DN 31, pe tronsonul Mănăstirea – Cuza Vodă.

 

În judeţul Constanţa, sunt închise DN 3, pe tronsonul Murfatlar – Ostrov; DN 2A, pe tronsonul kilometric 127 – 196 (Hârşova – intrare Ovidiu); DN 3C, pe tronsonul Constanţa – Ovidiu; DN 22C, pe tronsonul Murfatlar – Cernavodă; DN 38, pe tronsonul Agigea – Negru Vodă; DN 22 Ovidiu – Mihai Viteazul şi DN 22A Hârşova – Saraiu.

 

În judeţul Judeţul Giurgiu, traficul este oprit pe DN 5, pe tronsonul 1 Decembrie – Giurgiu; DN 5A, pe tronsonul Falaştoaca - Izvoarele şi DN 41, pe tronsonul Dăiţa – Căscioarele în timp ce în judeţul Judeţul Ialomiţa, sunt închise DN 21, pe tronsonul Slobozia – Drajna; DN 3A, pe tronsonul Drajna – Feteşti; DN 2A, pe tronsonul Slobozia – Giurgeni; DN 3B, pe tronsonul Feteşti – Chirana şi DN 2A, pe tronsonul Căzăneşti – Slobozia informează Mediafax.

 

Totodată, în judeţul Teleorman, circulaţia este oprită pe DN 65E Roşiorii de Vede – Furculeşti; DN 51 Alexandria – Izvoarele; DN 65A pe tronsoanele Turnu Măgurele – Roşorii de Vede şi Scrioaştea – Dobroteşti, iar în judeţul Tulcea, pe DN 22, pe tronsonul Baia – limita cu jud. Constanţa, DN 22A, pe tronsonul Cataloi – limita cu judeţul Constanţa; DN 22D, pe tronsonul Horia – Ciucurova – Două Cantoane; DN 22F, pe tronsonul Izvoarele – Nalbant în timp ce în judeţul Vrancea, traficul este oprit pe DN 2N, pe tronsonul Bogza - Dumbrăveni şi DN 23B, pe tronsonul Măicăneşti – Ciorăşti.

 

Şi 54 drumuri judeţene sunt închise.

 

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, 85 trenuri au fost anulate. Astfel, pe raza SRPT Constanţa, au fost anulate 36 de trenuri, pe raza SRPT Craiova au fost anulate 28 de trenuri, pe raza SRPT Bucureşti au fost anulate 18 trenuri şi pe raza SRPT Galaţi au fost anulate 3 trenuri.

 

Potrivit sursei citate, 15 curse aeriene au fost anulate. Pe raza SRPT Craiova au fost anulate 6 curse aeriene, pe raza SRPT Bucureşti au fost anulate 8 curse aeriene şi pe raza SRPT Braşov a fost anulată o cursă aeriană.

 

În judeţul Constanţa, au fost închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia. De asemenea, în judeţul Tulcea, a fost închisă Bara Sulina.

 

În judeţul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol şi Zimnicea – Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic.

 

La acest moment, pe drumurile naţionale din sudul Moldovei se circulă în condiţii de iarnă, carosabilul fiind umed cu porţiuni cu zăpadă framântată în judeţele Vrancea, Bacău şi Galati, unde, izolat, se formează suluri de zăpadă în strat de 10 cm., din cauza viscolului.

 

De asemenea, în judeţul Vaslui se înregistrează carosabil urcat, cu porţiuni de zăpadă viscolită. În rest, carosabilul se prezintă uscat cu porţiuni umede în judeţele Suceava şi Neamt, respectiv uscat, în judetele Botoşani şi Iaşi. 

download from google play download from apple store