Plecat surescitat de la Botoşani, ministrul Daea a dat recital până ce să ajungă la Bucureşti

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus, sâmbătă, la Iaşi, că agricultorul nu are ceas, ci îl trezeşte munca şi îl adoarme oboseala.

 

Ministrul Agriculturii a fost, sâmbătă, într-o vizită de lucru în judeţele Botoşani şi Iaşi, unde s-a întâlnit cu fermierii şi a vizitat staţii de captare a apei.

 

După discuţiile pe care le-a avut cu un fermier ieşean, Petre Daea a ţinut să laude faptul că pe câmpurile ţării se lucrează şi sâmbăta.

 

În judeţul Botoşani, ministrul Agriculturii a vizitat o fabrică de produse lactate, mai multe sere de legume, dar şi o staţie de pompare a apei. Discuţiile cu agricultorii au continuat în judeţul Iaşi, unde a vizitat şi terenurile celui mai bine dezvoltat fermier din zonă. La finalul vizitei sale la Iaşi, ministrul Agriculturii a spus că, din punctul său de vedere, agricultorul munceşte fără pauze.

”Azi este sâmbătă şi pe câmpurile ţării se lucrează. Unii la erbicidat, alţii la palisat, alţii la cules cireşe, alţii la irigat, într-un cuvânt în agricultură se munceşte tot timpul 24 din 24 şi uneori în restul de ore de somn nu este somn, ci este veghe şi este grijă. Spuneam şi repet şi îmi face plăcere să repet acest lucru, agricultorul nu are ceas, agricultorul îl trezeşte munca şi îl adoarme oboseala", a declarat Petre Daea, după vizita la domeniile fermierului ieşean Vasile Lungu.

Ministrul Agriculturii a vorbit şi despre programul de irigaţii. În România ar trebui să existe în următorii patru ani 2 milioane de hectare irigabile, potrivit ministrului. (Sursa: Mediafax)