Plecarea spre capitală, între sediul PDL şi fete cu fusta de-o palmă - VIDEO

 

Ironia sorţii, sindicaliştii de la Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia s-au strîns pentru mitingul din capitală la doar cîteva zeci de metri de sediul PDL. Acesta funcţionează în fosta clădire a Trezoreriei din Maxim Gorki, iar membrii celor două confederaţii s-au întîlnit în strada Marchian, în apropierea Casei Sindicatelor şi a Direcţiei de Sănătate Publică. În timp ce sindicaliştii îşi dregeau vocea pentru scandările din capitală şi emiteau tot felul de „laude” la adresa Guvernului, prin faţa lor „defilau” cîteva tinere care n-aveau treabă nici cu guvernarea, nici cu mitingul şi nici cu vreo altă chestie de acest gen. Ele tocmai mergeau la clubul de la demisolul Casei Sindicatelor.