Plecare MASIVĂ a salariaților anunțată la societatea Nova Apaserv - VIDEO

Ședința acționarilor de la societatea Nova Apaserv de joi, 21 iunie 2018 nu a durat extrem de mult.

 

Au vorbit președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți și șefii de la Apă.

 

I s-a dat cuvântul și lui Albert Tănasă care s-a referit la noua organigramă care a avut nevoie de avizul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aqua și a arătat că au intervenit și o serie de modificări.

 

Urmare a unor demisii sau pensionări de la birouri, aceste posturi au fost relocate pentru echipajele din teren, pentru partea operativă.

 

„Urmează ca o modificare substanțială să fie făcută în luna mai a anului următor având în vedere că până în mai – iunie 2019 prin prisma informațiilor pe care le avem bazate pe obținerea hotărârilor judecătorești prin care a fost recunoscută grupa a doua pentru unii salariați, în aproximativ un an de zile vor pleca la pensie în jur de 50 – 60 de salariați”,

Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA

 

Tot atunci se va lua o decizie în privința celor șase directori care conduc compania de apă, deși unul dintre ei ar putea pleca mai repede, dacă se va mai înscrie la concursul de la Primăria Botoșani pentru funcția de conducere de la Direcția de Dezvoltare.

 

„Se va analiza dacă toate contractele de mandat care expiră în iunie 2019 vor fi reînnoite sau se va renunța la unu, două, trei din aceste contracte de mandat. Această modificare substanțială va fi făcută anul viitor”,

Albert Tănasă, director general SC Nova Apaserv SA

 

De asemenea, două departamente respectiv cel de achiziții publice și cel tehnic au fost transformate în servicii deoarece au în componență sub 10 salariați.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store