Planuri de primar: Reabilitarea pieţelor, o scenă mobilă şi lumini scenice
Seria investiţiilor din municipiul Botoşani îşi va avea continuitate şi în cursul anului următor. Cel puţin asta promite primarul Cătălin Flutur care a menţionat că deja în atenţia sa au intrat o serie de proiecte cu finanţare europeană în cadru unui program transfrontalier. Printre altele, reprezentanţii municipalităţii intenţionează să aducă fonduri pentru o serie de obiective care nu au fost incluse în precedentele proiecte de investiţii. „Nu este nici un proiect care să nu fie atacat de Primăria Botoşani, ne propunem în anul 2012 să atacăm singurul bastion care ne-a mai rămas şi aici vorbim de Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Moldova, proiecte transfrontaliere care nu sunt de trecut cu vederea”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Edilul şef a mai precizat că deja a purtat o rundă de discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale din cele două ţări în vederea accesării de proiecte eligibile pentru atragere de fonduri suplimentare în municipiu.
Printre priorităţile primarului s-ar afla o serie de programe europene pentru infrastructură dar şi pe linie culturală. „Ce ne-a rămas neterminat este legat de pieţele din Botoşani, este un proiect pe care nu l-am atacat. Iar în domeniul cultural ne interesează un proiect să ne dotăm şi noi şi partenerii cu aparatură specifică spectacolelor, o scenă mobilă, să nu mai fim nevoiţi când mai sunt spectacole să închiriem”, a mai spus primarul. Cătălin Flutur a mai subliniat că în cursul săptămânii următoare va face o vizită peste hotare în ţările vecine pentru a pune la punct ultimele detalii referitoare la accesarea de fonduri prin Programul Operaţional Comun. (G.E.)