Planul lui Portariuc a intrat la apă: 1.000 de locuinţe în 4 ani reduse la 200

Cele 1.000 de locuinţe promise de Ovidiu Portariuc în campania electorală într-un interval de patru ani de zile s-au transformat în 500 până la urmă, pe o durată de 10 ani de zile. În primii patru ani de zile promişi de actualul edil şef, promisiunea acestuia s-a dezumflat până la 200 de apartamente.

 

Suprafaţa de teren care urmează să fie preluată de Primărie de la MApN conţine două mari platforme care pot fi amenajate, una de circa 15 hectare în apropierea poligonului, respectiv în spatele Cimitirului Evreiesc iar o a doua în faţa cartierului Alfa Land.
Şefii din Primărie năzuiesc ridicarea a aproximativ 1.000 de locuinţe, lucru realizabil din punct de vedere al infrastructurii însă (im)posibil din cel financiar, conform explicaţiilor date şi care a dus astfel la perioada de 10 ani. Cartierul ar urma să fie format din clădiri cu maximum două etaje.
 „Din ce am discutat cu dl arhitect regimul de înălţime acolo permite un P plus 2, nu mai mult, fiind zonă rezidenţială cu un anumit tip de înălţime. Ne propunem să începem cu 200 de apartamente, acesta este primul modul, primul efort financiar care este estimat undeva la 4 – 5 milioane de euro, deci nu este uşor, de asta ne-am propus să-l dezvoltăm în etape”, a declarat Ovidiu Portariuc. În paralel se va derula programul de locuinţe sociale în cartierul Ion Creangă, proiect la care actualul Executiv al Primăriei nu doreşte să renunţe.
[[banner]]
În cazul în care obiectivul îndrăzneţ ar urma să fie atins, 500 din totalul locuinţelor ar urma să fie predate ministerului care a oferit terenul, aspect care ar fi stârnit deja o serie de reacţii. Şi aspect care nu apărea în Planul pentru Botoşani a lui Ovidiu Portariuc.
 „Se tot vorbeşte, dle că 50% se dau către armată. De parcă armata ar fi venită de pe Marte şi nu ar fi tot botoşăneni. Sunt lucrători la armată, sunt oameni care locuiesc în Botoşani, care nu au locuinţe, care stau în chirii. Deci până la urmă vorbim tot de botoşăneni nu de oameni veniţi de pe altă planetă. Am văzut tipul acesta de abordare, dle, nu e în regulă că de ce să dăm noi la armată?”, a spus Ovidiu Portariuc.
Primarul a mai spus că nu înţelege de ce această împotrivire în condiţiile în care militarii fac parte dintr-o instituţie care se află în clasamentul celor iubite de popor iar eventualele critici sunt discriminatorii.
În Planul pentru Botoşani din campania electorală a lui Ovidiu Portariuc numărul total de locuinţe promis tinerilor era de 1.044 pe o perioadă de patru ani de zile şi nu un deceniu cum susţine acum. De asemenea, nu era nicăieri prevăzut faptul că jumătate dintre acestea aveau o altă destinaţie şi anume către MApN.
(G.E.)
CITEŞTE:
 USL-iştii au lansat „Planul Portariuc pentru Botoşani”