Plângere penală pentru ţigări dispărute din depozitele Poliţiei de Frontieră

 

Ceea ce Botoşăneanul a scris în premieră pe 23 februarie se confirmă: o mulţime de ţigări aflate în depozitul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) au dispărut.

După cum vă informam la acea dată, transformarea fostului inspectorat judeţean într-un simplu serviciu a presupus şi efectuarea unui inventar care a dus la constatarea unor lipsuri din aşa numita cameră de corpuri delicte. „În urma inventarierii efectuate de către o comisie stabilită la nivelul ITPF Iaşi a bunurilor aflate în Camera de Corpuri Delicte a STPF Botoşani, au fost constatate diferenţe între existentul faptic şi cel scriptic. A fost sesizat Parchetul de pe lânga Judecătoria Botoşani, în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale în consecinţă”, se arată într-un răspuns trimis de STPF Botoşani pe această temă. Deocamdată vizat de sesizare este un agent care gestiona depozitul cu pricina, însă este posibil ca pe parcursul anchetei să intre în cercetări şi alţi poliţişti de frontieră. Reprezentanţii STPF nu au precizat cantitatea de ţigări dispărută, însă conform informaţiilor care ne-au parvenit din interioul STPF în luna februarie, ar fi vorba de 4.500 de pachete.
MAI MULTE DESPRE ACEST SUBIECT:
 Iz de scandal la Poliţia de Frontieră : Mii de pachete de ţigări ar fi dispărut din depozit