Plângere la Poliţie pentru un preşedinte de partid care a băut banii din cotizaţiile membrilor

Liderul local al unuia dintre cele mai vechi partide din România a fost dat pe mâna oamenilor legii acuzat fiind că ar fi folosit banii formaţiunii în cu totul alte scopuri decât cele politice.

 

Conducerea PRM Botoşani l-a destituit pe preşedintele filialei de la Dorohoi după ce a descoperit că acesta a lăsat organizaţia fără bani. Şi asta nu pentru că ar fi făcut cine ştie ce acţiuni politice. Potrivit şefilor de la judeţ, Daniel Enache ar fi cheltuit banii partidului pe distracţii.

„Au binevoit băieţii, după ce au plătit chiria pe o anumită perioadă, să tragă nişte chefuri cu banii pe care i-a încasat de acolo. Au reclamat băieţii, este dosar penal la Dorohoi, dar culmea, cu dosar penal se duce şi-l primesc liberalii la Dorohoi”,

Eugen Niţură, preşedinte PRM Botoşani.
Potrivit liderilor judeţeni ai României Mari, din cotizaţii la Dorohoi s-ar fi adunat în jur de 2.000 de lei, bani utilizaţi pentru plata chiriei pentru o scurtă perioadă şi apoi pentru… chefuri. PRM-iştii au aflat într-un mod mai… aparte că s-au terminat banii la Dorohoi.

„Când ne-au avertizat că n-am plătit cotizaţia şi ne iau sediul. Aveam închiriat un sediu deasupra pieţii şi ne-au avertizat că ne ia sediul că nu am plătit chiria. Păi cum n-am plătit chiria, că noi avem surse financiare acolo? Când colo, stai că banii s-au cheltuit”,

Eugen Niţură, preşedinte PRM Botoşani.
După ce au fost sesizaţi, PRM-iştii au derulat o anchetă internă condusă de Valeriu Apetrei, fost poliţist şi prim-vicepreşedinte PRM Botoşani, în urma căreia s-a confirmat dispariţia banilor, aşa că filiala Dorohoi a depus plângere la Poliţie.

700 de lei

este suma care s-ar fi consumat pe chefuri la PRM Dorohoi

(S.B.)

CITEŞTE ŞI:

Tragedie la cheful unui consilier PSD: Un om a murit; altul a rupt un stâlp cu maşina