Plamen Iliev, artizanul punctului scos cu Steaua

Rezultatul înregistrat în premieră în întâlnirea cu FCSB de duminică seara, a celor de la FC Botoșani i se datorează fără doar și poate și portarului Plamen Iliev care a avut patru intervenții care ar fi putut schimba scorul final. 

 

Portarul roș-alb-albaștrilor a avut o prestație foarte bună în meciul cu Steaua. Iliev a avut nu mai puțin de patru intervenții decisive pentru echipa botoșăneană, ținând poarta intactă. 

 

În minutul 29, după o degringoladă a steliștilor Toșca, Jakolis și Achim, Iliev a reușit să respingă atacul și să mențină poarta fără gol. 

 

Mai apoi, în minutul 41, Enache, lansat bine de Achim care a dat o pasă de la 30 de metri, ajuns singur cu Iliev, a reluat direct pe portar. Cinci minute mai târziu Toșca a șutat din colțul careului de 16 metri, Iliev a respins din nou, în corner. 

 

Și nu în ultimul rând, în minutul 51, la o lovitură de colț a Stelei, Tamaș a șutat puternic la colțul scurt, din nou portarul botoșănenilor făcându-și datoria. 

 

De remarcat este faptul că Plamen Iliev este singurul integralist al FC Botoșani acumulând în acest sezon de Liga 1 1.685 de minute. Portarul de origine bulgară este la formația noastră din vara anului 2015 având o cotă de piață de 500.000 de euro.