Pisicile sălbatice de pe teritoriul Botoșaniului, luate la numerotat

În perioada aprilie-mai 2016, pe teritoriul judeţului Botoşani, va avea loc acţiunea anuală de evaluare a efectivelor de pisică sălbatică Felis silvestris, specie strict protejată de interes comunitar.

 

Evaluarea va fi realizată de către gestionarii fondurilor de vânătoare, împreună cu reprezentanţi ai APM Botoşani, Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Botoşani, Garda Forestieră. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate la evaluare vor participa şi administratorii/custozii ariilor naturale protejate. Conform legislaţiei în vigoare este interzisă capturarea şi uciderea exemplarelor de pisică sălbatică aflate în mediul lor natural, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihnă, deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din natură. Dar, în cazul în care sunt semnalate pagube, în special asupra culturilor agricole şi animalelor domestice, sau se semnalează un pericol pentru sănătatea şi securitatea populaţiei, autoritatea centrală pentru protecţia mediului  poate acorda derogări gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru capturarea pisicilor sălbatice, cu avizul prealabil al Academiei Române.


„Scopul acestei acţiuni este de a realiza o estimare cât mai corectă a evoluţiei, de la un an la altul, a populaţiei de pisică sălbatică de pe teritoriul judeţului. La acţiunea de evaluare din anul 2015, pe teritoriul judeţului Botoşani au fost inventariate 121 exemplare de pisică sălbatică, aflate în 18 fonduri de vânătoare”, a declarat ing. Eugen Mateciuc , directorul executiv al APM Botosani. Programul acţiunilor pentru evaluarea speciei pisică sălbatică va fi publicat pe site-ul APM Botoşani.