Pirat auto sancționat de polițiști, prins în aceeași zi circulând fără plăcuțele de înmatriculare

Dacă prima dată șoferul a fost doar sancționat contravențional, a doua oară polițiștii i-au întocmit dosar penal.

 

În cursul zilei de duminică, polițiștii din Pomârla au oprit pentru control, pe raza localităţii Hilişeu Horia, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani.

 

Cu ocazia controlului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul efectua activităţi de transport de persoane, fără a fi autorizat în acest sens.

 

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională, certificatul de înmatriculare al vehiculului precum şi plăcuţele de înmatriculare fiind ridicate de poliţişti.

 

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, conducătorul auto a fost din nou depistat de un echipaj de poliţie, în timp ce conducea autoturismul fără a avea montate plăcuţele de înmatriculare.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store