Pile, rubedenii, oameni cu 6-8 clase, păpușar & specialist în bioenergie, de la Bianca la Georgiana – noii angajați de la ”Apă” în prag de sărbători

”Lista nominală a persoanelor angajate în luna decembrie 2015 nu face parte din categoria informațiilor de interes public astfel cum este definită de art. 2 lit. b din legea 544/2001”. Acesta era o parte a răspunsului SC Nova Apaserv SA trimis către Botoșăneanul în luna martie a acestui an, când solicitasem în mod oficial, potrivit legii privind liberul acces la informațiile de interes public, numele celor în jur de 60 de oameni angajați în doar câteva zile.

 

Ploaie de angajări fără concurs cu sfidarea CCM-ului

Conducătorii companiei de apă și canalizare a județului au refuzat practic să răspundă, întreținând astfel informațiile neoficiale privind neregulile care s-au făcut la angajările în bloc din preajma sărbătorilor de iarnă. Nu a fost vorba de nici un concurs, ci pur și simplu de depunerea unor CV-uri, iar suspiciunile de nerespectare a legii au fost pe deplin confirmate de o verificare efectuată în luna septembrie de corpul de control al președintelui Consiliului Județean Botoșani, instituție care deține pachetul majoritar de acțiuni al societății. 60 de oameni au fost angajați pe 16 și 22 decembrie 2015 fără nici un concurs, doar pe bază de ”Curriculum Vitae”, călcându-se în picioare Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității, în care se stipula foarte clar că, ”angajarea se face prin examinare, interviuri sau concurs”.

Oameni cooptați pe posturi care NU erau vacante

Deși oficial s-a cooptat personal nou fiindcă existau posturi vacante, în realitate o mulțime de persoane au fost angajate fără ca unitatea să aibă posturi libere. Și sunt câteva exemple grăitoare în această privință. Octavian Stănescu a fost angajat subinginer la compartimentul investiții, deși vacant era un post de inginer. Bianca Timu a fost încadrată ca biolog la serviciul controlul calității apelor și protecția mediului, deși la data angajării vacante erau un pot de șef laborator și unul de laborant. Anamaria Dănilă a fost angajată inginer la unitatea de exploatare rețele Ștefănești – Săveni, fără să existe un asemenea post vacant. La serviciul financiar-contabilitate s-au angajat două economiste, deși era liber un singur post de economist.

Rudele bat studiile

Dar aceasta nu a fost singura neregulă. Gradul de rudenie s-a dovedit a fi un criteriu important de angajare, peste cel al pregătirii și experienței în domeniu. Deși pare incredibil la o societate de o importanță vitală pentru județ, în care trebuie să lucreze profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, s-au descoperit adrese oficiale prin care șefi de compartimente solicitau conducerii să le angajeze membri de familie. Astfel, pe 10 decembrie 2015, Iulian Sacu, absolvent a 8 clase, a cerut angajarea motivând că tatăl său este deja salariat al SC Nova Apaserv SA. Aceasta după ce pe 23 iulie Vlăduț Chihaia, absolvent a 10 clase, ceruse la rândul său să fie angajat fiindcă tatăl său lucrează deja la această societate. În fine, pe 21 decembrie 2015, șeful unității de exploatare rețele bazin Siret, a solicitat angajarea pe posturile nou înființate a membrilor de familie a unor salariați.

Nu ai studiile necesare? Nu ai vechime? Nu ai calificarea necesară? Ești perfect pentru a deveni angajat la SC Nova Apaserv SA

Dincolo de toate acestea, într-o mulțime de cazuri s-a cooptat personal care nu avea studiile, calificările, specializările și vechimea specificate în fișele de post. Relu Amos, inginer mecanic, a fost angajat pe post de manager proiect fără să fi avut vechime în domeniu, deși chiar prin fișa postului erau necesari cinci ani. Octavian Stănescu a fost angajat pe un post de subinginer fără a avea cursul de specializare pe fonduri europene cerut în fișa postului. Julieta Sobaru a devenit casier deși nu avea vechimea de un an prevăzută în fișa postului. Georgiana Constantin a devenit manager de proiect deși a urmat cursul de manager proiect la jumătate de an după angajare, în condițiile în care trebuia să îl fi absolvit la data angajării. Manuela Tupiluși a fost angajată referent la serviciul aprovizionare-administrativ fără a avea cursuri de operator calculator și nici vechimea de 1 an, ambele fiind cerințe din fișa postului. Dumitru Țurcanu a devenit șofer fără acte de studii și fără vechimea de trei ani cerută chiar de unitate. Todiriță Leampăr a fost cooptat pe post de inginer fără a avea vechimea de cinci ani prevăzută în fișa postului.

Hai și cu sexagenarii

De asemenea, s-au depistat oameni angajați în pragul pensionării, ceea ce lasă să se înțeleagă faptul că s-a apelat la aceștia nu pentru a ajuta unitatea, ci pentru ca societatea să îi ajute să își completeze stagiul de cotizare necesar pensionării. Sava Apăștinei, cu vârstă de peste 60 de ani și 33 de ani de muncă, inginer TCM, a fost angajat ca instalator apă-canal. Sexagenarul Marian Pricope, tot inginer și cu aceeași vechime, a devenit cititor de contoare apă.

Păpușar bun pentru citit contoare

Mai mult, s-au consemnat situații în care pe posturi ce presupun existența unei calificări s-au angajat oameni fără nici o calificare, fără vechime în muncă și cu atât mai puțin în domeniul în care au fost cooptați în structura societății. Elocvent este Dinel Axinte, absolvent de liceu industrial cu profil mecanic, fără vechime în muncă, devenit cititoar contoare de apă, deși este cunoscător de tehnici REIKI, bioenergie, artă păpușărească și actorie. Vlăduț Chihaia, absolvent a 10 clase cu profil de industrie ușoară, a fost angajat reglor montator fără a avea studii medii, calificarea și vechimea stipulate în fișa postului. Daniel Dutcă, absolvent de liceu textil, fără diplomă de bacalaureat, fără a avea studii tehnice în domeniu, fără a fi măcar șofer profesionist și fără a avea vechimea de trei ani, a fost totuși angajat ca șofer. Există însă și un absolvent de șase clase care a devenit instalator apă-canal, Ciprian Manoleaasa, care pe lângă studii nu avea nici vechimea necesară.

Bun și juristul la citit contoare

În timp ce o sumedenie de persoane au fost angajate pe posturi pentru care nu îndeplineau condițiile, fiind peste nivelul lor de pregătire, altele au fost cooptate pe poziții mult sub nivelul lor de studii. Alin Alexa este absolvent de drept și a fost angajat cititor de contoare, Iulian Ripiceanu, tot absolvent de drept, a devenit casier, Andrei Bolohan, inginer, a devenit și el cititor contoare de apă. Monica Macovei și Corina Doctorescu au fost angajate pe posturi de casier în condițiile în care sunt absolvente de finanțe-bănci, respectiv psihologie, iar fișa postului prevedea doar deținereau unor studii medii pentru ocuparea acestor locuri de muncă.

Dosar de personal fără nici un act de studii

Bătaia uriașă de joc care a avut loc la mega-angajarea din urmă cu aproape un an este dovedită și de dosarele de personal, lucru care explică astfel refuzul Florentinei Cozmâncă, șefa serviciului resurse umane, de a face publică lista nominală a persoanelor angajate. Astfel, există dosare care nu conțin nici un document care să ateste studiile absolvite sau în care diplomele de absolvire sunt înlocuite cu adeverințe.

Ce mi-i Gabi, ce mi-i Ady... o mână o spală pe cealaltă

Toate aceste angajări pe lângă lege s-au făcut în manadatul de director general al lui Gabriel Cîrlan, cel care de altfel a și semnat, alături de amintita șefă de serviciu, adresa către Botoșăneanul prin care refuză să facă publică lista oamenilor cooptați în decembrie 2015. Instalat de mai bine de două luni pe postul de director general, cu tot cu salariul aferent de peste 10.000 de lei, Ady Petrușcă refuză la rândul său să prezinte amintita listă, preferând să devină complice și să acopere ploaia de nereguli făcute la mega-angajarea din urmă cu aproape un an. În fine, supărat din cale afară în campanie și până la îndepărtarea lui Gabriel Cîrlan, președintele CJ Botoșani, Costică Macaleți, nu a dat nici el curs cererii de a se face publică lista celor 60 de persoane angajate în 2015, lucru de înțeles după sumedenia de fărădelegi depistate.