Pîine fără preţ pe rafturile magazinelor botoşănene

 

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat o serie de controale la operatorii care comercializează pîine şi produse de panificaţie. Au fost verificaţi 11 agenţi economici şi distribuitori de pîine, cu o cantitate totală de aproape 150 de kilograme de produse. Comisarii au aplicat şase sancţiuni în valoare totală de 20.600 de lei. Principalele neconformităţi depistate au fost: nerespectarea afişării in structurile de vînzare cu amănuntul a denumirii furnizorului de pîine, a produselor livrate şi a preţului de vînzare exprimat în lei/kg şi lei/bucata. De asemenea, neînscrierea denumirii categoriei şi a denumirii specifice a aditivilor utilizaţi la produsele comercializate, precum şi comercializarea produselor vrac fără afişarea în apropierea locului de comercializare a denumirii produsului, data durabilităţii minimale şi a ingredientelor cu posibil efect alergen. În această perioadă, comisarii de la Protecţia Consumatorilor efectuează un alt control tematic cu privire la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum şi a produselor lactate. Concomitent, se vor intensifica controalele la produsele perisabile, motivat de creşterea temperaturii, deoarece în depozitele en-gros berea şi sucurile sunt expuse la temperaturile mediului ambiant, iar margarina este expusă în magazine pe rafturi şi nu în frigidere.