Pietoni spulberați de-un șofer din Botoșani: Mergea împreună cu familia într-un tur al mănăstirilor

Doi pietoni care mergeau pe marginea drumului au fost loviți în plin de un autoturism scăpat de sub control. Evenimentul rutier a avut loc, duminică, pe DN 29, la ieșire din localitatea Plopeni spre Suceava, scriu reporterii de la ziarul Informația ta Suceava.

 

S-a angajat în depășirea unui alt autoturism

Un șofer, în vârstă de 20 de ani, din Botoșani, ce se află la volanul unui VW Passat, s-a angajat în depășirea unui Renault. În acel moment, șoferul Renault-ului a tras brusc stângă de volan încercând să evite un câine. Tânărul din Botoșani s-a speriat, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile. Aici a lovit în plin doi pietoni care se deplasau regulamentar pe marginea drumului. Impactul a fost destul de puternic, unul dintre pietoni fiind proiectat pe carosabil iar celalalt a scăpat cu leziuni ușoare. La fața locului a ajuns o ambulanță care a preluat victima rănită grav și a transportat-o la Spitalul Județean Suceava.

A tras de volan în disperare

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, s-a ales cu traumatism cranio-cerebral și fractura de gambă. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis în cauză un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. În momentul producerii accidentului, tânărul din Botoșani mergea împreună cu familia într-un tur al mănăstirilor din Bucovina. El a spus că a tras de volan în disperare de cauză pentru a nu intra în autoturismul Renault.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Victimele unui accident rutier se revoltă – VEZI ce vor de la cel care le-a nenorocit