Piața muncii invadată de străini: Ministrul Budăi „visează” să oprească exodul tinerilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost prezent astăzi la Bursa Generală a Locurilor de Muncă și, printre altele, a vorbit despre importanța orientării tinerilor în carieră.

 

În timp ce toți mai mulți muncitori străini ajung în România să lucreze, ministrul Muncii își dorește ca tinerii să rămână în țară.

 

„Eu îmi doresc ca toți mai mulți cetățeni români, tot mai mulți tineri să rămână în țară. Și să conștientizăm că meseriile actuale nu mai sunt ceea ce au fost. Să ne închipuim cum arăta un tractor acum 30 - 40 de ani și știm foarte bine cum arată acum. Prin avansarea tehnologică s-au schimbat foarte multe și s-au îmbunătățit foarte mult acele condiții de muncă”

Marius Budăi, ministrul Muncii.

 

Ministrul botoșănean a susținut că a făcut demersuri pentru ca elevii să fie orientați în carieră încă din ciclul gimnazial.

 

„Am așezat la aceeași masă: Educația, Munca, angajatorii, angajații, copiii și părinții. Orientarea în carieră este cât mai importantă pentru copiii noștri să se întâmple cât mai devreme, chiar de pe băncile școlii generale. Să discutăm cu ei transparent, să le arătăm și am solicitat și Ministerului Educației dar și angajatorilor, și mă bucur că începe să se întâmple cât mai des, ca universitățile, liceele tehnologice, să meargă cât mai mult către întreprinderi pentru avea o idee ce se întâmplă la locul de muncă atunci când termină o școală”,

Marius Budăi, ministrul Muncii.

 

312 de botoșăneni au participat astăzi la bursa locurilor de muncă. Dintre aceștia, 86 au fost angajați pe loc.