Piaţa de la mall, o afacere de 34 miliarde lei vechi „made in Ţurcanu” CJ – Parc Industrial – Uvertura

 

„Producătorii vor plăti chirie, dar mai puţin ca la piaţă, mall-ul amenajează spaţiul, iar Parcuri Industriale administrează şi va plăti chiria către mall. Mall-ul va avea contract cu Parcuri Industriale”. Acesta era primul anunţ oficial făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, cu privire la deschiderea unei pieţe agroalimentare la Uvertura Mall. El vorbea despre închirierea întregului demisol de circa 1.300 metri pătraţi. Era 12 septembrie. Trei luni mai târziu promisiunea sa devenea realitate. Întrebările sunt însă în ce condiţii şi cu ce costuri?
piata agroalimentara parc industrial uvertura mall botosani

La iniţiativa lui Ţurcanu CJ-ul dă aproape 500.000 de lei la „Parc Industrial”

Pe 25 octombrie consilierii judeţeni dezbat în şedinţă ordinară un proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social al SC Parc Industrial Botoşani SA cu 551.000 de lei prin emiterea de noi acţiuni.
„Acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă”, se arată chiar la primul articol al hotărârii adoptate de consilierii judeţeni.
Cum CJ Botoşani deţine 90% din SC Parc Industrial Botoşani SA, aceeaşi hotărâre prevedea participarea instituţiei prin aport în numerar în cuantum de 496.000 de lei, echivalentul a peste 100.000 de euro sau, dacă vreţi, aproape 5 miliarde de lei vechi.
Tot atunci, Radu Judele, administratorul public al judeţului, a fost desemnat de plenul CJ Botoşani să voteze în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Parc Industrial Botoşani SA amintita majorare a capitalului social.
Hotărârea a avut şi o expunere de motive care, spre deosebire de o mulţime de alte acte, care sunt semnate de vicepreşedintele Gheorghe Sorescu, era iscălită chiar de Florin Ţurcanu. În respectivul act se explica necesitatea majorării de capital „pentru asigurarea funcţionalităţii societăţii şi pentru ca aceasta să desfăşoare activităţi din obiectul de activitate stabilite prin actul de constituire”. De asemenea, se menţiona că, pe lângă realizarea la nivelul judeţului a cinci parcuri industriale, agentul economic în cauză are ca obiectiv şi investiţia „Spaţii producători agroalimentari din judeţul Botoşani”, „prin care se va asigura logistica necesară pentru comercializarea produselor agroalimentare de către producătorii din judeţ”.
CITEŞTE ŞI:
Parcurile Industriale şi-au mărit capitalul cu caş de oaie „Coco Chanel” şi fără hoţi

majorare capital social parc industrial botosani
majorare capital social parc industrial botosani expunere de motive florin turcanu
majorare capital social parc industrial botosani expunere motive

„Parc Industrial” face contract pe un deceniu pentru piaţa de la mall

Pe 21 decembrie, în prezenţa unei pleiade de lideri ai PNL Botoşani, piaţa agroalimentară de la Uvertura Mall se inaugurează, panglica nefiind tăiată de directorul SC Parc Industrial Botoşani SA, ci de preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, alături de vicepreşedintele Gheorghe Sorescu. Atunci şeful CJ Botoşani face publică şi investiţia, circa 200.000 de lei, însă nu vorbeşte ceva şi despre chirie. Ei bine, SC Parc Industrial Botoşani SRL şi Uvertura Mall au semnat un contract pe nici mai mult, nici mai puţin de 10 ani.

O afacere de vreo 760.000 de euro

Pentru prima jumătate de an chiria este de 2.000 de euro/lună, iar pentru ceilalţi nouă ani şi jumătate de 5.000 de euro/lună. Un simplu calcul arată aşadar că valoarea totală a contractului ar fi de exact 582.000 de euro. Dar asta nu este tot. În afara sumei respective, firma controlată de CJ Botoşani trebuie să suporte şi utilităţile aferente, care potrivit directorului SC Parc Industrial Botoşani SRL, Costel Ţugui, se ridică la circa 1.500 euro/lună, ceea ce raportat la întreaga perioadă de desfăşurare a contractului ar înseamnă încă în jur de 180.000 de euro. Cumulat s-ar ajunge astfel la 762.000 de euro.

CJ-ul şi unitatea sa au vrut un contract pe zece ani

Parafarea unei înţelegeri pe o perioadă atât de lungă a fost tocmai ideea celor de la CJ – Parc Industrial. Astfel, în contract s-a stipulat că timp de şapte ani costel tugui director parc industrial botosani  Uvertura Mall nu poate rezilia contractul dacă societatea judeţului îşi respectă obligaţiile contractuale.
„Am calculat o perioadă în care să ne amortizăm investiţia. Astfel, ei puteau veni într-o zi să ne spună că au primit o ofertă mai bună şi să eliberăm spaţiul”, ne-a declarat Costel Ţugui, (foto dreapta) director general SC Parc Industrial Botoşani SRL. Potrivit acestuia, societatea pe care o conduce poate părăsi în orice moment subsolul complexului comercial fără să achite despăgubiri. Contractul nu a fost însă făcut public.
„Dacă nu plătim două luni chiria contractul se reziliază automat”, a mai spus Costel Ţugui. Potrivit acestuia, negocierile s-au purtat direct cu Dănuţ Prisecariu artizanul construirii Uvertura Mall.

Mall-urile nu prea fac contracte pe 10 ani

Semnarea unor contracte pe o asemenea perioadă de timp nu reprezintă tocmai o obişnuinţă pentru un mall.
 „A fost negociat, s-a ţinut cont şi de investiţia lor. Au făcut amenajarea, ei vroiau să dezvolte piaţa, nu e nimic de ascuns. Spaţiul a permis, s-au dovedit a fi un partener în regulă”, ne-a spus Cristi Ţugui, managerul Uvertura Mall Botoşani.
De la inaugurarea mall-ului, care a avut loc la finele lunii martie a anului precedent, demisolul era liber, nefiind încheiat contract cu vreun agent economic. Managerul de la Uvertura Mall a precizat că, printre alţii, s-au purtat discuţii pentru deschiderea unui magazin de electrocasnice sau a unui club, dar s-a ales varianta unei pieţe agroalimentare ţinându-se cont şi de fluxul de vizitatori pe care l-ar asigura întregului complex comercial.

Piaţa e cam pustie

Deocamdată, pentru CJ Botoşani şi SC Parc Industrial Botoşani SRL afacerea nu este una tocmai bănoasă. O dovedeşte ceea ce reporterul Botoşăneanula constatat miercuri dimineaţă, când la Botoşani este zi de târg şi ar trebui să existe cel mai mare aflux de clienţi dintre toate zilele lucrătoare din săptămână.
Pe la 9:40, în spațiul de la demisolul mall-ului unde funcționează piața agroalimentară, erau prezenți doar câțiva vânzători care stăteau în fața tarabelor și își așteptau clienții. De asemenea, comercianții magazinelor din piață își căutau care mai de care treabă și din lipsă de clienți se apucaseră de șters vitrinele produselor care le aveau expuse spre vânzare.

piata agroalimentara uvertura mall botosani

Deși prețurile practicate nu sunt ”umflate” și se găsește o gamă variată de produse de la legume, fructe, miere naturală de albine la carne și produse de patiserie, piețarii se plâng de lipsă de cumpărători. ”Suntem dezamăgiți. Nu prea avem clienți”, a spus o comerciantă din piața agro-alimentară. 
În aproximativ 10 minute au intrat în piață doar trei botoșăneni, două femei care au aruncat o privire printre tarabe și un bărbat care și-a cumpărat câteva kilograme de cartofi. Din piață nu lipseau doar cumpărătorii, ci și câțiva producători, o mulţime de tarabe fiind goale. Şi aceasta în condiţiile în care până acum tarabagiilor nici măcar nu li s-a perceput chirie. În schimb, potrivit diectorului de la „Parc industrial”, 15 chioşcuri s-au închiriat la diverşi agenţi economici, iar încasările rezultate acoperă chiria.
[[banner]]

Ambele părţi recunosc că afacerea nu rupe gura târgului

Ambele părţi nu neagă evidenţa şi recunosc că vânzările din piaţă nu sunt dintre cele mai înfloritoare. Reprezentanţii Uvertura Mall au recomandat celor de la SC Parc Industrial Botoşani SRL demararea unei campanii de publicitate, iar conducerea societăţii comerciale controlate de CJ Botoşani tocmai o pregăteşte. Totuşi, directorul agentului economic controlat de Consiliul Judeţean Botoşani nu este tocmai îngrijorat de lipsa clienţilor.
„În Carrefour la Iaşi am numărat cinci clienţi. Tot Carrefourul! M-am uitat fiindcă am văzut şi eu că e puţină lume acum. M-am dus să văd tarabele din piaţă. 70% dintre tarabe erau ocupate, din alea neocupate 30-40% erau cu mere. Astea sunt zilele… a fost sărbătoare, a fost Sfântul Ioan. Începem acum o companie publicitară cu flyere, cu o caravană, cu radio, cu televiziune, cu afişe în mall, în faţa lifturilor, ca perspective poate în faţa mall-ului să punem un panou publicitar”, ne-a declarat Costel Ţugui.

Şeful CJ vede însă mii de oameni la piaţă

Preşedintele CJ Botoşani vede însă o sumedenie de cumpărători la piaţa agroalimentară de la mall.
piata agroalimentara uvertura mall botosani  „Pentru început trebuie să promovăm acest obiectiv, o să am o discuţie cu directorul de la societatea Parcuri Industriale să aibă o promovare mult mai largă ca să ştie toţi cetăţenii. Au mai venit comercianţi, cum să se retragă. Încă mai erau două spaţii unde au mai venit comercianţi. 7- 800 de oameni am înţeles că intră zilnic acolo”, a declarat Florin Ţurcanu.
Pentru deschiderea pieţei s-au cheltuit circa 70.000 de euro în condiţiile în care Florin Ţurcanu susţinea la început că amenajarea va fi suportată de mall.
„Vorbesc de construcţii şi de amenajări acolo, dar mai sunt tarabele care sunt cumpărate separat, de vreo 5.000 de euro, deci se duce undeva la 75.000 – 77.000 de euro”, a spus Costel Ţugui.

Afacere „made in Ţurcanu”

Afacerea Consiliul Judeţean Botoşani – SC Parc Industrial Botoşani SA – Uvertura Mall este una specifică administraţiei judeţene din ultimul an şi jumătate. Mai întâi, Florin Ţurcanu anunţă iniţiativa, apoi vine cu un proiect în plenul CJ, consilierii judeţeni îl adoptă, se virează o sumă importantă de bani unei instituţii sau societăţi comerciale subordonate, care mai departe este răspunzătoare de cheltuirea banilor. Schema a fost aplicată anul trecut şi la Memorialul Ipoteşti şi se pregăteşte pentru 2014 la încă o instituţie subordonată CJ Botoşani. Deşi se află în spatele întregului circuit de scoatere a banilor din bugetul instituţiei, Florin Ţurcanu, despre care chiar persoane din conducerea CJ ne-au relatat că ar fi purtat direct negocierile cu reprezentanţii Uvertura Mall, iar cei de la SC Parc Industrial Botoşani SRL nu ar fi rămas decât cu semnatul după ce suma ar fi fost deja stabilită, are grijă să nu îşi asume vreo răspundere şi în acte. Hotărârile de alocare a fondurilor sunt votate de consilierii judeţeni, el ca preşedinte este obligat să pună în aplicare hotărârea şi să vireze banii, iar mai departe, de modul în care se cheltuiesc fondurile, responsabil este directorul de la instituţia sau societatea comercială care ţine de CJ Botoşani. Respectivul şi nu Florin Ţurcanu va răspunde şi în faţa legii.
CITEŞTE ŞI:
 Cine a rupt de fapt USL-ul la Botoşani? Ţăranul culturalizat pe miliarde lei vechi la Stânca, Săveni şi Neamţ – DOCUMENT

O firmă cu doi directori şi tot cam atâţia angajaţi face afaceri de miliarde lei vechi

În fine, demn de menţionat este şi că SC Parc Industrial Botoşani SRL ajunge să deruleze asemenea afaceri deşi nu are nici măcar un an de la înfiinţare şi în condiţiile în care, după cum o spune şi numele, ar fi trebuit măcar teoretic să se costel tugui dan paduraruocupe de amenajarea unor parcuri industriale şi nu de pieţe. La fel de interesant este că societatea are deja un director general şi un director adjunct, Costel Ţugui, respectiv Dan Pădurariu, dar îi cam lipsesc salariaţii, şeful cel mare vorbind doar de angajarea a două-trei persoane care gestionează activitatea de la piaţa agroalimentară. SC Parc Industrial Botoşani SRL are ca acţionari CJ Botoşani şi consiliile locale Dorohoi, Bucecea, Flămânzi, Mihai Eminescu şi Răchiţi, însă în condiţiile în care Consiliul Judeţean deţine 90% dintre acţiuni, ceilalţi acţionari nu se pot opune iniţiativelor lui Florin Ţurcanu. Societatea a avut la înfiinţare un capital social de 100.000 de lei şi după majorarea din toamnă, de circa 500.000 de lei, se mai pregăteşte una la prima şedinţă ordinară a CJ Botoşani.

"Vânzoleala" din piaţa agroalimentară în imagini

[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Piața din mall inaugurată cu colac, sare şi rachiu – VIDEO & GALERIE FOTO